În ciuda faptului că Liga Naţională şi Divizia A au luat o pauză competiţională de aproape o lună, echipa a doua de handbal a Universităţii Suceava va evolua astăzi în faţa propriilor suporteri, într-un meci restant în compania celor de la ACS Interhandball Bucureşti, ce va avea loc la sala LPS, de la orele 17.00. Această partidă trebuia să se dispute pe 12 februarie, dar din cauza drumurilor blocate, bucureştenii nu au putut ajunge la Suceava, iar ulterior nu au fost de acord cu o reprogramare în timpul sezonului, acceptând în final să joace în această pauză. Partida se anunţă una destul de disputată, după ce în tur, Interhandbal a câştigat cu 35 – 31, la finalul unui meci în care sucevenii au acuzat arbitrajul părtinitor pentru gazde, iar în întâlnirea de azi, Universitatea II nu se gândeşte decât la varianta victoriei. În ciuda faptului că are cinci jucători accidentaţi în lot, antrenorul Răzvan Bernicu nu va mai fi nevoit să improvizeze ca la meciurile anterioare, deoarece va putea conta şi pe cinci jucători de la prima echipă, Cântec, Amihăesi, Roşu, Petrea şi Ţigănaşu, dar şi pe Burlacu, handbalist ce a revenit de la lotul de juniori, cu care s-a calificat la europene.
„Ne aşteptăm la un meci destul de dificil, deoarece întâlnim o echipă destul de experimentată. În tur aveam mulţi jucători noi şi asta s-a văzut mai ales la capitolul omogenitate, la care s-a adăugat un arbitraj pe care nu mai vrem să-l comentăm. Nu ne gândim decât la victorie, mai ales că vom beneficia de serviciile a cinci jucători de la prima echipa, la care se va adăuga şi Burlacu, jucător ce a fost plecat o perioadă la lotul naţional de juniori”, a declarat înaintea meciului de astăzi, antrenorul Răzvan Bernicu. După 21 de etape, Universitatea II ocupă locul patru în clasament, cu 25 de puncte obţinute în 18 partide, cu una mai puţin decât celelalte, la un singur punct de podium.