Adus de Ceahlăul de la Cetatea Suceava la începutul anului 2009 ca o mare speranţă, mijlocaşul Marius Onciu a confirmat doar parţial aşteptările în tricoul nemţenilor. Suceveanul ajuns la vârsta de 24 de ani şi-a câştigat încă de la debut un post de titular, însă odată cu trecerea timpului a început să fie uitat tot mai des pe banca de rezerve, ajungând ca în mandatul actualului antrenor, Costel Enache să joace din ce în ce mai puţin. Fiind un tip extrem de cerebral, „Oncică” a suferit în tăcere şi a aşteptat cu stoicism să primească o nouă şansă să arate ce poate. În condiţiile în care jocul echipei a cam scârţâit în debutul sezonului de primăvară, tehnicianul Ceahlăului a decis să schimbe ceva, apelând din nou la serviciile lui Onciu, mutare care s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Cu suceveanul nostru titular la mijlocul terenului, nemţenii au obţinut două victorii mari în ultimele două etape, în Giuleşti, cu Rapidul şi pe teren propriu, cu Petrolul, luând o gură mare de oxigen în plină luptă pentru salvarea de la retrogradare. „Nu ai cum să te simţi confortabil atunci când nu joci, însă eu nu am disperat, ci am continuat să mă antrenez cu seriozitate pentru a fi pregătit aşa cum trebuie atunci când îmi va veni rândul. Mă bucur că revenirea mea printre titulari a fost de bun augur pentru echipă şi ştiu că depinde numai de mine să rămân şi pe viitor în primul unsprezece”, a declarat Marius Onciu.