Prima clasată în ierarhia Ligii a IV-a sucevene la sfârşitul sezonului de toamnă, Minerul Iacobeni, s-a pregătit intens în pauza de iarnă. „Poziţia pe care ne aflăm în prezent ne-a obligat să tratăm fotbalul cu şi mai multă seriozitate. Ştiu că va fi greu, dar dacă tot suntem lideri după disputarea a 17 etape, ne-am propus să atacăm promovarea în eşalonul al treilea, pentru că nu se ştie când ne vom mai întâlni cu o asemenea şansă”, a declarat antrenorul Relu Buliga. În acest scop, gruparea din Iacobeni a fost deosebit de activă pe piaţa transferurilor în intersezon, izbutind câteva achiziţii interesante: Andrei Duman, de la Rapid Suceava, Ştef Buliga, de la CFR II Cluj, Bogdan Botezatu, de la CS Gura Humorului şi Andrei Melinte, de la Dorna Vatra Dornei. „Cu aceşti jucători şi cu ce mai avem noi, cred că vom pune probleme serioase contracandidatelor noastre la şefia clasamentului. Pentru modul exemplar în care s-a antrenat în perioada de iarnă aş dori să-l remarc în mod deosebit pe veteranul Dănuţ Mitruc, care trăieşte o a doua tinereţe alături de mult mai neexperimentaţii săi coechipieri”, a precizat fosta glorie a CSM-ului Suceava.
Ca dovadă a formei bune în care se află fotbaliştii de la Minerul Iacobeni stau rezultatele obţinute de aceştia în meciurile amicale susţinute până acum: 5-0 şi 4-1 cu FCM II Târgu Mureş, 1-0 cu bistriţenii de la Prundu Bârgăului, 17-0 cu LPS Iaşi şi 4-2 cu Foresta Moldoviţa.