Federaţia Română de Fotbal a organizat pentru ziua de ieri la Piatra Neamţ un curs de perfecţionare pentru antrenori, la care au fost invitaţi să participe tehnicieni din zona Moldovei, posesori ai licenţelor de antrenor A şi B. Printre cei peste 150 de tehnicieni prezenţi la această acţiune s-a aflat şi o numeroasă delegaţie de antrenori suceveni, dornici să afle ultimele noutăţi legate de meseria pe care o practică. În judeţul Suceava, nu mai puţin de opt antrenori deţin licenţa A, este vorba de Relu Buliga, Ioan Radu, Ovidiu Murariu, Bogdan Grosu, Florin Cristescu, Ciprian Anton, Marius Lup şi Dan Dăscălescu. Conform reglementărilor în vigoare, aceşti tehnicieni pot activa în fotbal ca antrenori secunzi în Liga I şi ca principali în eşaloanele al doilea şi al treilea. În ce-i priveşte pe Ovidiu Căldăruş, Aurel Constantin, Victor Găluşcă, Mihai Eremia, Claudiu Sevaciuc, Florin Apetri, Gabriel Şuleru, Bogdan Pantea şi Adrian Cerlincă, aceştia sunt posesori ai licenţelor B, calitate ce le dă dreptul să ocupe funcţii de antrenori secunzi în Liga a II-a. Tehnicienii respectivi pot pregăti şi din postura de antrenori principali o grupare de Liga a III-a, dar numai cu condiţia să fie înscrişi la cursurile pentru obţinerea licenţei A.
Cu prilejul întrunirii de la Piatra Neamţ, antrenorii din zona Moldovei au făcut cunoştinţă cu Dan Apolzan, noul director al Şcolii de Antrenori din România, care a venit însoţit de principalii săi colaboratori, Cornel Jurcă, Sorin Colceag şi Dumitru Uzunea. În cele cinci ore cât a durat acţiunea, aceştia au adus la cunoştinţa invitaţilor ultimele noutăţi în domeniu legate de pregătirea jocului de fotbal, prezentarea fiind susţinută şi de imagini video sugestive.