Timpul nefavorabil a dat total peste cap calendarul fotbalistic din România. Astfel, după eşalonul al doilea şi liga a III-a, Federaţia Română de Fotbal a decis să amâne startul sezonului de primăvară şi în campionatul naţional de juniori. În aceste condiţii, juniorii B de la LPS Suceava vor debuta în play-off abia pe data de 18 martie, la Piatra Neamţ, într-un meci cu Ceahlăul. Chiar dacă au terminat pe prima poziţie sezonul regulat, antrenorul Ovidiu Căldăruş este conştient că lucrurile vor sta cu totul altfel în play-off, acolo unde se vor confrunta numai cu echipe foarte bune. „Nu va fi uşor, însă noi ne-am antrenat asiduu în această iarnă şi cine ştie, cu puţin noroc, poate vom reuşi să ne calificăm mai departe, între cele mai bune 16 echipe din ţara noastră. Este îmbucurător că am reuşit să ne întărim în intersezon cu trei fotbalişti veniţi de la concitadina Sporting, singurul post rămas descoperit fiind în continuare cel de portar”, a declarat tehnicianul sucevean.
Iată şi lotul de jucători cu care antrenorul Ovidiu Căldăruş va aborda partea a doua sezonului: Florin Munteanu şi George Senciuc – portari, Andrei Cerlincă, Cosmin Ciuhan, Ştefan Amănăloaei, Vlad Vezeteu, Vlad Catargiu, Andrei Fedorovici, Ion Petruneac, Ciprian Nastasiu, Eduard Costan, Adrian Vornicu, Făgel Rusu, Răzvan Morăraş, Emanuel Burlea, Bogdan Rotar, Radu Luţac, Alexandru Ioachimciuc, Ciprian Tudose, Narcis Alexandru şi Ion Ţibichi – jucători de câmp.