Cea mai lungă cursă din lume pe două roţi a cuprins în intinerariul ei şi judeţul Suceava. Unul din cei 12 ciclişti care participă la prima ediţie a World Cycling Racing a intrat joi seară în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, iar ieri şi-a continuat temerarul proiect către Roman. Chiar dacă vremea era total potrivnică, iar bicicleta îi făcea mici probleme, irlandezul Simon Hutchinson nu arăta nici urmă de îngrijorare că nu va ajunge la finiş.
„Este o plăcere pentru mine să particip la această cursă. Vremea nu mă sperie şi sper să nu am nici probleme tehnice pe parcurs. Despre România nu pot să vă spun prea multe pentru că abia am intrat în ţară şi nu am reuşit să-mi fac o impresie, dar sunt sigur că voi avea parte de ajutor dacă va fi nevoie”, a declarat Simon Hutchinson la ieşirea din Siret.
Problemele tehnice l-au obligat să facă o pauză forţată de câteva ore în Suceava. A trecut pe la magazinul „La Pedale”, unde a beneficiat de service gratuit. „I-am înlocuit lanţul care era foarte uzat, ca urmare a condiţiilor meteo pe care le-a întâmpinat în cei peste 2.000 de km parcurşi. S-a mai impus ajustarea unor cabluri, iar după acest scurt popas a plecat din nou la drum”, a arătat Tibi Serdenciuc, proprietarului magazinului „La Pedale”.
Are de parcurs câte 300 de km pe zi
World Cycling Race este cea mai lungă, mai dură şi mai aventuroasă cursă din lume. Cei 12 cicliştii înscrişi au ca scop doborârea recordului mondial, sau cel puţin terminarea cursei. Pentru a reuşi vor trebui sa pedaleze aproape 30.000 km, cate 300 km zilnic. Cicliştii concurează individual şi îşi cară cu ei echipamentul de camping, iar mâncarea şi-o procură din surse locale. Concurenţii sunt monitorizaţi permanent prin satelit şi sunt obligaţi să meargă doar într-o singură direcţie, fără întoarceri, punctul de sosire urmând să fie acelaşi cu punctul de start. Distanţa parcursă pe bicicletă trebuie să fie de cel puţin 28.970 km, iar distanţa totală a cursei trebuie să depăşească lungimea ecuatorului, adică 40.075 km. Pentru traversarea oceanelor şi altor zone neciclabile, participanţii pot lua vapoare, avioane sau autobuze comerciale. Recordul pentru cel mai rapid ocol al planetei îl deţine Alan Bate, din Anglia, care a pedalat 29.468 km în 96 de zile si 10 ore.
Care este traseul lui Hutchinson
Simon Hutchinson este din Bailieborough, Irlanda. La început a fost practicant de downhill, apoi a trecut la MTB şi şosea. Participă la evenimente caritabile, promovându-le prin sportul sau preferat, ciclismul. Bicicleta cu care circulă este un Santos Travelmaster cu butuc Rohloff şi dynohub Schmidt. E echipată cu anvelope Schwalbe Marathon Racer, frâne Magura HS33, portbagaje Tubus şi genţi Ortlieb. Ruta pe care şi-a propus s-o urmeze este: Franţa – Belgia – Olanda – Germania – Polonia – Ucraina – România – Bulgaria – Turcia – India – Thailanda – Malaiezia – Australia – Noua Zeelanda – Canada – SUA – Peru – Bolivia – Irlanda – Anglia.