Sporting nu se abate de la planul pus la cale la începutul perioadei de pregătire din această iarnă şi anume de a construi în timp o echipă puternică, alcătuită numai din fotbalişti din zona Sucevei. Pornind de la acest deziderat, alb-verzii l-au transferat ieri pe fundaşul central Constantin Ferariu, în vârstă de 25 ani, un fotbalist originar din comuna Dolhasca. „Consider că venirea lui Ferariu este un mare câştig pentru noi, deorece chiar aveam nevoie de un fotbalist cu calităţile sale în centrul apărării. Este un jucător cu experienţă la un nivel mai înalt, ceea ce în mod sigur va da mai multă încredere jucătorilor foarte tineri din lotul nostru ”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Claudiu Sevaciuc. Ferariu a venit din postura de jucător liber de contract la Sporting, semnând o înţelegere valabilă un an şi jumătate. Interesant este că Ferariu a fost dorit şi astă vară de gruparea suceveană, însă după doar două-trei antrenamente efectuate atunci alături de Guriţă şi compania, acesta a optat pentru gruparea de liga a II-a Callatis Mangalia. Noua achiziţie a celor de la Sporting a debutat ca senior la Laminorul Roman, de unde a fost transferat la Ceahlăul Piatra Neamţ în anul 2008. În această iarnă, înainte de a poposi în curtea grupării sucevene, Ferariu a mai susţinut probe de joc la formaţia ALRO Slatina, din eşalonul secund.