Cele două reprezentante ale judeţului Suceava în Campionatul Naţional de Volei pentru juniori I, CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni şi LPS Suceava au terminat sezonul regulat din posturi diferite. În timp ce fălticenenii pregătiţi de Ionel Ciocan s-au calificat la turneul final, sucevenii nu au prins un loc în penultimul act al competiţiei.
În ultima etapă din retur, CSŞ Nicu Gane Fălticeni a avut o deplasare uşoară pe terenul ultimei clasate CSŞ Triumf Botoşani, în care s-a impus fără probleme, cu scorul de 3 – 0 la seturi. Gazdele au rezistat mai mult doar în primele două seturi, când voleibaliştii de la „Nicu Gane” au câştigat cu 25 – 19 şi 25 – 20, în ultimul set, elevii lui Ionel Ciocan impunându-se clar cu 25 – 13. CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni a terminat returul pe locul al doilea, la egalitate cu liderul din Bacău.
„Am început mai greu acest campionat, lipsa meciurilor de pregătire simţindu-se în evoluţia noastră, dar pe parcurs ne-am revenit şi am avut o creştere vizibilă în joc. Noi ne-am propus în acest an să ajungem la turneul semifinal, dar vom vedea în continuare cum vom fi repartizaţi şi dacă este posibil vom lupta pentru a ajunge în primele şase echipe din ţară, cu toate că avem câţiva jucători în primul an de juniori I şi unul din titulari s-ar putea să lipsească la turneul semifinal”, a declarat antrenorul Ionel Ciocan.
Deşi iniţial, turneul semifinal era programat la mijlocul lunii martie, tehnicianul din Fălticeni speră ca acest turneu să se amâne din cauza pregătirii lotului naţional, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, tocmai pentru a beneficia şi pe serviciile centrului George Sandu, sportiv care va pleca în Franţa cu un proiect internaţional organizat de şcoală.
De cealaltă parte, echipa LPS Suceava pregătită de Vasile Moşuc a pierdut în ultima etapă pe teren propriu, în compania liderului, cu scorul de 1 – 3 la seturi şi a terminat returul pe locul cinci, poziţie ce nu-i permite calificarea la turneul semifinal. Totuşi, tehnicianul sucevean a folosit în jocurile de la juniori I mai mulţi sportivi de la cadeţi, pentru a căpăta experienţă la o grupă de vârstă unde LPS Suceava s-a calificat mai departe, la turneul semifinal.