Sala de conferinţe a Hotelului Zamca va găzdui duminică, pe 26 februarie, cu începere de la ora 10.00, consfătuirea anuală a arbitrilor şi observatorilor care fac parte din lotul judeţean. Cu acest prilej, noul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, Dumitru Antoniu, va face o analiză a activităţii desfăşurate de cavalerii fluierului suceveni în turul campionatului, prezentându-le acestora şi o serie de recomandări pentru viitor. Abia apoi se va trece la principalul punct trecut pe ordinea de zi, şi anume testarea teoretică a arbitrilor şi observatorilor. „Prezenţa la această acţiune este obligatorie, astfel că cei care vor lipsi nemotivat vor fi reţinuţi de la delegări în următoarea perioadă”, a declarat preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri.
Delegaţii echipelor nu se grăbesc cu legitimaţiile la vizat
Dumitru Antoniu, care ocupă în paralel şi funcţia de secretar al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, are un mesaj şi pentru conducătorii grupărilor care activează în competiţiile judeţene. „Facem apel către delegaţii tuturor echipelor să-şi pună actele în ordine şi să se prezinte cu legitimaţiile la vizat. De fiecare dată această operaţiune este lăsată pe ultima sută de metri, astfel că în zilele premergătoare startului oficial al sezonului se înregistrează la sediul AJF o aglomeraţie de nedescris”, a precizat Dumitru Antoniu.