Gheorghe Ignat (27 de ani), alias „Ursul Carpatin”, suceveanul care s-a bătut în cuştile MMA în California, va lupta în main event-ul unei gale de arte marţiale mixte la Iaşi, urmând să îl aibă ca adversar pe un luptător austriac, Atilla Ucar, cel care, anul trecut, l-a bătut în 43 de secunde pe cel poreclit „Bestia” – Bob Sapp.
Fost multiplu campion naţional al greilor la lupte greco-romane, Ghiţă, cum îi spun prietenii, a aflat vestea chiar de la promotorul MMA în România, Laurian Mihu, cel care a venit sâmbătă seară la antrenamentele „Ursului Carpatin” în sala Bucovina Fight Team, de la complexul sportiv Unirea.
Mihu a explicat că Ghiţă Ignat va lupta luna viitoare, pe 10 martie, în Sala Polivalentă de la Iaşi, în prima gală a unui turneu pe care promotorul îl organizează în România. Turneul European Fighting Championship (EFC) MMA 2012 va cuprinde nu mai puţin de cinci gale, pe lângă cea de la Iaşi, din 10 martie, fiind programate la Târgu Mureş, pe 26 mai, la Constanţa, pe 29 septembrie, Cluj-Napoca, pe 29 septembrie, iar finala va fi la Bucureşti, pe 15 decembrie.
În fiecare gală vor fi meciuri disputate pe categorii, iar câştigătorii vor merge mai departe, turneul fiind unul piramidal. Pe lângă aceste meciuri, fiecare gală va avea mai multe superfighturi. La Iaşi, de exemplu, vor fi cinci astfel de meciuri, cel mai important fiind disputat între suceveanul Gheorghe Ignat şi austriacul Atilla Ucar.
„Îi compătimesc pe adversarii care au să facă cunoştinţă cu dreapta <Ursului>”
Adversarul lui Ghiţă are până în prezent 11 meciuri în reguli de MMA, din care a câştigat şapte şi a obţinut un rezultat de egalitate.
Cea mai importantă victorie a fost cea în faţa lui Bob „The Beast” Sapp, pe care l-a bătut în 43 de secunde, în main event-ul galei „Fight Night Premium” de la Viena.
De cealaltă parte, Ghiţă Ignat are şase victorii din tot atâtea meciuri disputate, patru dintre lupte fiind în circuitele din California – San Diego.
Promotorul Laurian Mihu, cel care în octombrie anul trecut a organizat la Cluj-Napoca gala de MMA - România vs Germania, are încredere în calităţile „Ursului Carpatin”: „Se mişcă foarte bine, are viteză pe braţe, are o dreaptă foarte grea şi îi compătimesc pe adversarii care au să facă cunoştinţă cu dreapta lui. La sol este un sportiv foarte bun, vine din lupte greco-romane şi ştim cu toţii palmaresul pe care îl are în spate, se antrenează şi în jiu-jitsu brazilian în ultimul timp... părerea mea este că o să aibă mare succes în MMA”.
După ce l-a urmărit antrenându-se, promotorul Laurian Mihu a intrat în cuşca de la Bucovina Fight Team şi i-a cerut „Ursului” să-şi arate adevărata valoare în lupta de luna viitoare.
„Sunt pregătit, ştiu de ce sunt în stare şi nu merg decât să câştig. Am muncit mult şi sper ca munca de ani de zile să dea roade. În sfârşit o să mă pot lupta în faţa conaţionalilor mei şi nu o să-i dezamăgesc”, a declarat Ghiţă Ignat.
Gala de la Iaşi va fi transmisă de un post naţional de televiziune, însă contractul nu a fost încă finalizat, astfel încât nu poate fi anunţat încă oficial pe ce post anume o să-l vedem luptându-se pe „Ursul Carpatin”.