Voleibaliştii echipei Clubului Sportiv Municipal Suceava au reuşit să obţină cea de-a zecea victorie din acest campionat, la capătul unei deplasări cu peripeţii spre Bucureşti, în care nu au putut trece de Râmnicu Sărat din cauza drumurilor blocate de zăpadă şi au fost nevoiţi să meargă mai departe cu trenul. Elevii antrenorului Victor Pancu au câştigat cu 3 – 0 la seturi pe terenul celor de la CSŞ CFR Bucureşti, după un joc destul de disputat, mai ales în seturile doi şi trei. Sucevenii au început foarte bine această dispută şi s-au impus destul de lejer în primul set cu scorul de 25 – 12. Pe fondul unei relaxări premature a sucevenilor, echipa bucureşteană, formată în majoritate din echipa ce a câştigat sezonul trecut titlul naţional la juniori I, a profitat şi a reintrat în joc, echilibrând balanţa în multe momente. Echipa CSM Suceava nu a cedat şi a câştigat cu acelaşi scor, 25 – 21, ambele seturi şi astfel a bifat a zecea victorie din acest sezon din 11 meciuri disputate.
Antrenorul sucevenilor, Victor Pancu, a declarat: „Am avut parte de un meci dinamic în faţa unei echipe cu jucători foarte tineri şi talentaţi. Ne-am relaxat prea repede după primul set şi asta s-a văzut în joc, dar până la urmă am reuşit să câştigăm. Din fericire, la întoarcere am venit cu trenul şi nu am mai avut parte de surprize, aşa cum s-a întâmplat când am mers spre Bucureşti”.
În deplasarea de la CSŞ CFR Bucureşti, sucevenii au putut conta pe un lot format din sportivii: Sasu, Giurcă, Orăşanu, Ursachi, Petraru, Lupu, Ştefură, Maxim, Andone, Nistor şi Gontariu. Chiar dacă această etapă a fost ultima din retur, CSM Suceava mai are de disputat o restanţă pe teren propriu în compania celor de la Videoclip Ploieşti, meci programat pentru sâmbătă, 11 februarie.