În partea a doua a sezonului, speranţele ofensive ale grupării de Liga a III-a Sporting sunt legate de doi jucători care vor împlini 18 ani anul acesta. Dacă Alex Buziuc a confirmat în tur pe deplin speranţele puse în el, ajungând să fie golgeterul Seriei I cu 10 goluri marcate, oficialii clubului aşteaptă ca şi Daniel Păiuş, revenit sub formă de împrumut de la Viitorul Constanţa, să urmeze un traseu asemănător. „În condiţiile în care la Viitorul activam în campionatul juniorilor, iar aici voi avea şansa să debutez într-o echipă de seniori, consider transferul meu la Sporting ca fiind un pas înainte în carieră. Îmi doresc să câştig un post de titular, să joc constant bine, pentru că doar aşa pot spera să ajung cât mai sus ca fotbalist”, a declarat Păiuş junior.
În ce-l priveşte pe Buziuc, acesta şi-a propus să repete şi în retur evoluţiile din prima parte a sezonului. „Este important să fiu sănătos şi să fac o pregătire de iarnă cât mai bună, astfel încât startul returului să mă prindă într-o formă sportivă excelentă. Dorinţa mea este să marchez la fel de multe goluri şi în sezonul de primăvară, iar cu sprijinul colegilor, acest obiectiv este perfect realizabil”, a precizat golgeterul celor de la Sporting.
(31 ian 2012, 18:34:02