După nouă victorii consecutive, etapa a X-a a adus prima înfrângere pentru voleibaliştii de la CSM Suceava în actuala ediţie a Diviziei A2 – Seria Est. În ciuda eşecului cu scorul de 3-1 (19, -20, -21, -23) suferit sâmbătă, în sala Unirea, în faţa Rapidului Bucureşti, sucevenii şi-au păstrat prima poziţie în clasament, menţinându-şi intacte şansele de calificare la barajul pentru promovarea în elita voleiului românesc. Porniţi din postura de favoriţi în confruntarea cu cea de-a doua clasată, elevii antrenorului Victor Pancu au început bine meciul, izbutind să câştige primul set destul de lejer. Ce a urmat însă nu a fost pe placul celor prezenţi la meci. Văzându-se prea devreme învingători, sucevenii au luat jocul în uşor, au greşit multe mingi importante din cauza lipsei de concentrare şi s-au văzut conduşi cu scorul de 2-1 pe tabela de marcaj. În setul al patrulea, ai noştri au dat semne de revenire şi au condus ostilităţile din teren până la scorul de 20-15. Din acel moment, alb-albaştrilor nu le-a mai ieşit absolut nimic, rapidiştii izbutind o revenire senzaţională, care a însemnat practic câştigarea meciului.
„Jucătorii mei s-au deconcentrat după primul set şi au crezut că lucrurile merg de la sine. Poate că este mai bine că am pierdut acum, pentru ca jucătorii noştri să se trezească la realitate. Pe de altă parte, oaspeţii au jucători buni şi au avut norocul de care am beneficiat şi noi în tur pe terenul lor. Oricum, sper să ne luăm revanşa la barajul pentru promovare, acolo unde ne vom întâlni în mod sigur din nou cu ei”, a declarat antrenorul sucevenilor, Victor Pancu.
CSM Suceava: Sasu, Giurcă, Pietraru, Ştefură, Ursachi, Lupu, Orăşanu, Maxim.