Sporting Suceava a remizat sâmbătă, scor 1-1, într-un meci amical susţinut pe terenul grupării de liga a III-a Cetatea Târgu Neamţ. Gazdele au intrat în avantaj la pauză, însă alb-verzii au restabilit egalitatea în partea secundă prin reuşita golgheterului Alex Buziuc. În această partidă, antrenorii Claudiu Sevaciuc şi Bogdan Grosu au utilizat următoarea formulă de echipă: Turiţă – Azaharioaei, Vitu, Breniuc, Pantea – Guriţă – Strugariu, Păiuş, Bâgu, Arotăriţei – Buziuc. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Butnariu, Kuruc, Gâscă, Longher, Prichici, Nechitoaia şi Plăcintă.
Confruntarea cu Cetatea Târgu Neamţ a fost ultima repetiţie a sucevenilor înaintea stagiului de pregătire centralizată care va debuta astăzi. Iată şi lotul de jucători care va face deplasarea la Gura Humorului: Jean Turiţă, Cristi Butnariu – portari, Bogdan Pantea, Alin Gâscă, Cornel Căinari, Ionuţ Nechitoaia, Bogdan Prichici, Nicu Azaharioaie, Răzvan Bâgu, Alexandru Buziuc, Florin Apetri, Mihai Guriţă, Dorian Andronic, Vasile Vitu, Nicuşor Kuruc, Răzvan Breniuc, Alex Strugariu, Daniel Păiuş, Ionuţ Plăcintă, Sorin Arotăriţei şi Ştefan Longher – jucători de câmp. Un singur amical are programat Sporting pe durata stagiului montan, duminică, în compania grupării de liga a IV-a CS Gura Humorului.