Cel mai mic dintre fraţii Goian a prins şi el un contract în străinătate. Lucian a ajuns la o înţelegere cu clubul de prima ligă chineză Dalian Shide, acolo unde a susţinut probe de joc în ultimele două săptămâni. Suceveanul nostru ar urma să câştige aproximativ 250.000 de euro pe sezon, aproape de trei ori mai mult decât la Astra Ploieşti, ultimul club cu care s-a aflat sub contract.
În vârstă de 29 de ani, Lucian Goian a fost descoperit de antrenorul sucevean Ilie Gafencu şi a debutat în fotbalul mare în tricoul Forestei. În cariera sa a mai evoluat pentru FC Oneşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Dinamo Bucureşti şi Astra Ploieşti, adunând şi 12 selecţii în echipa naţională de tineret. A adunat 120 de prezenţe pe prima scenă a fotbalului românesc, înscriind şi 5 goluri din postura de apărător central.