Bugetul alocat anul acesta activităţilor sportive a cunoscut modificări consistente ca urmare a numeroaselor amendamente formulate de consilierii locali în şedinţa care a avut loc joi după-amiază.
Astfel, deşi bugetul alocat iniţial pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor sportive era de 2.400.000 de lei, acesta a crescut cu nu mai puţin de 545.000 de lei în baza amendamentelor formulate şi aprobate de consilierii locali suceveni.
Cea mai mare creştere a bugetului alocat pentru anul în curs a fost cea pentru sprijinirea fotbalului. În urma unui amendament formulat de consilierul local Corneliu Vornicu, care consideră că anul acesta Suceava are şanse reale să ajungă în eşalonul doi cu echipa Rapid CFR, bugetul alocat iniţial, de un milion de lei, a fost majorat cu 200.000 de lei.
Echipele de fotbal juniori au anul acesta buget separat, acestora fiindu-le alocate din buget suma de 50.000 de lei, alţi 20.000 de lei fiind alocaţi pentru organizarea unei competiţii de fotbal, “Cupa Bugetarului”.
Echipa de handbal Universitatea Suceava, căreia îi erau alocaţi iniţial un milion de lei, i-au mai fost repartizaţi încă 165.000 de lei, la iniţiativa consilierului local Virginel Iordache. Acesta i-a propus primarului Ion Lungu să “rotunjească” suma rezultată în urma adunării tuturor amendamentelor formulate de aleşii locali la proiectul de buget, care ajunsese la 3.335.000 lei, alocând handbalului diferenţa până la 3.500.000 de lei.
Rugbiul sucevean va beneficia anul acesta de o finanţare de 150.000 de lei de la bugetul local, după ce Neculai Barbă a cerut suplimentarea bugetului iniţial cu 30.000 de lei.
Activităţile de planorism şi aeromodelism sunt finanţate în 2012 cu 100.000 de lei, la fel ca şi voleiul, căreia i-a fost dublată suma alocată iniţial, printr-un amendament formulat de viceprimarul Viorel Seredenciuc.
Pugiliştii suceveni vor avea la dispoziţie 20.000 de lei din fondurile Primăriei Suceava, în vreme ce echipei de hochei i s-a dublat bugetul iniţial, de 20.000 de lei, la iniţiativa Monei Săndulescu.
Tot 20.000 de lei vor avea la dispoziţie şi cei de la lupte, cărora li se alocase iniţial 10.000 de lei, suma fiind dublată de intervenţia consilierului local Daniel Ungureanu.
Pentru prima oară, tenisul de câmp va beneficia de sprijinul Consiliului Local, fiindu-i alocaţi 10.000 de lei.
La propunerea consilierilor locali, alte activităţi sportive finanţate din bugetul local sunt: atletismul – 15.000 de lei (propunere Corneliu Mândrilă), karate 15.000 de lei (propunere Lucian Harşovschi), ciclism şi dans sportiv– câte 10.000 de lei (propunere Neculai Barbă), tir sportiv – 10.000 de lei (propunere Lucian Harşovschi), în vreme ce pentru şah sunt disponibili tot 10.000 de lei (propunere formulată atât de Neculai Bosancu, cât şi de Nelu Tcaciuc).
Practic, în urma acestor modificări, bugetul alocat activităţilor sportive este mult mai mare decât în 2011, când, în total, au fost acordate finanţări de până la două milioane de lei, din care un milion de lei numai la handbal.
Bugetul final pentru susţinerea finanţărilor sportive:
Fotbal seniori– 1.200.000 lei;
Handbal – 1.165.000 lei;
Fotbal juniori – 50.000 lei;
Fotbal Cupa Bugetarului – 20.000 lei;
Rugby - 150.000 lei;
Planorism şi aeromodelism – 100.000 lei;
Volei – 100.000 lei;
Box – 20.000 lei;
Hochei – 40.000 lei;
Lupte – 20.000 lei;
Tenis de câmp – 10.000 lei;
Atletism - 15.000 lei;
Karate - 15.000 lei;
Ciclism - 10.000 lei;
Dans sportiv - 10.000 lei;
Lupte - 10.000 lei;
Şah - 10.000 lei;
Tir sportiv - 10.000 lei.