După ce şi-au completat lotul în această iarnă cu câţiva tineri de perspectivă, precum Daniel Păiuş (Viitorul Constanţa), Nicuşor Kuruc (CS Gura Humorului), Ionuţ Jalbă (Zimbrul Siret) şi Răzvan Bîgu (LPS Suceava), oficialii lui Sporting speră să-l convingă să vină la Suceava şi pe mijlocaşul Alexandru Filip. În vârstă de doar 21 de ani, fotbalistul originar din Botoşani se poate lăuda cu prezenţe în Liga a II-a pentru formaţiile Farul Constanţa şi Unirea Alba Iulia. Acest transfer se va putea concretiza doar dacă negocierile pe care Filip le poartă cu o grupare din cel de-al doilea eşalon nu vor avea finalitate, întreaga situaţie urmând să se clarifice în zilele următoare.
Referitor la programul de pregătire al echipei din intersezon, acesta a suferit unele ajustări în ultimele zile. Astfel, la sfârşitul acestei săptămâni, pe 28 ianuarie, alb-verzii vor susţine un meci de pregătire cu gruparea de Liga a III-a Cetatea Târgu Neamţ, în deplasare. Între 30 ianuarie şi 10 februarie, Sporting va a efectua stagiul de pregătire centralizată la Gura Humorului, în această perioadă sucevenii urmând să dispute un singur joc test, cel mai probabil în compania echipei locale, CS Gura Humorului.
După revenirea din cantonamentul montan, fotbaliştii antrenaţi de Claudiu Sevaciuc şi Bogdan Grosu mai au programate încă patru meciuri amicale, cu Rapid Suceava pe 10 februarie, pe 14 februarie cu FCM Dorohoi în deplasare, pe 21 februarie cu FC Botoşani pe teren propriu şi pe 24 februarie cu CSM Paşcani, în deplasare.