Echipa masculină de volei juniori a Clubului Sportiv Şcolar „Nicu Gane” din Fălticeni a început anul 2012 cu o înfrângere la limită, dar nu mai are cum să piardă calificarea la turneul semifinal. Duminică, voleibaliştii fălticeneni, pregătiţi de antrenorul Ionel Ciocan, s-au deplasat pe terenul principalei contracandidate la locul I în serie, CSŞ Bacău, echipă pe care în tur au învins-o la Fălticeni cu scorul de 3-1. Neobişnuiţi cu o sală mică, dar şi o perioadă prea scurtă de pregătire de la reluarea antrenamentelor, fălticenenii au început mai greu acest meci şi au pierdut primele două seturi, cu 20-25 şi 21-25. În setul trei, CSŞ „Nicu Gane” şi-a revenit şi a micşorat diferenţa la seturi, după 25-19, continuând jocul bun şi în setul patru, pe care şi l-a adjudecat cu 25-20 şi astfel scorul la seturi devenea 2-2. În setul decisiv, gazdele au condus cu 5-2 şi mai apoi cu 8-5, dar elevii lui Ionel Ciocan au egalat la 11 şi au cedat în final cu 12-15 şi 3-2 la seturi.
Antrenorul Ionel Ciocan a declarat: „Din păcate, am început pregătirea doar de două săptămâni şi jumătate şi n-am reuşit să ne punem la punct cu toate, şi acest lucru s-a văzut în meciul de la Bacău. La acestea s-a mai adăugat şi o sala mică şi nu prea ne-am adaptat la preluări în primele două seturi pentru a contracara serviciile în forţă”. De ieri, echipa de juniori a CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni se află într-un cantonament montan la Voroneţ, unde se va pregăti o săptămână, pentru cele două etape care au mai rămas şi pentru turneul semifinal.
LPS Suceava a pierdut orice şansă pentru turneul semifinal
În aceeaşi etapă a Campionatului Naţional de Volei pentru juniori au evoluat pentru prima dată în acest an şi sportivii echipei Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Voleibaliştii pregătiţi de Vasile Moşuc au cedat pe teren propriu cu scorul de 3-0 în faţa celor de la LPS Piatra Neamţ şi au pierdut orice şansă de a mai prinde turneul semifinal, chiar dacă mai sunt două etape de disputat din sezonul regulat. În ciuda faptului că nu au câştigat nici un set, sucevenii nu au făcut un meci rău, dar au pierdut pe final de set, mai ales în primele două acte, când au condus pe tabelă cu 16-12 sau 17-13. În setul trei, antrenorul Vasile Moşuc a introdus în teren majoritatea juniorilor II din lot, cei cu care este deja calificat la turneul semifinal.