Handbaliştii echipei CS Universitatea Suceava au reuşit să încheie anul 2011 cu o victorie obţinută în extremis, pe terenul celor de la CSM Satu Mare, scor 25-24, şi astfel să întrerupă o serie de trei înfrângeri. Partida de la Satu Mare nu a fost una uşoară pentru suceveni, care au fost conduşi pe toată durata primei reprize, dar au revenit în partea a doua, au recuperat un handicap de cinci goluri şi s-au impus în ultima secundă, după un final nebun de joc.
Prima repriză a aparţinut în totalitate gazdelor de la Satu Mare, care i-au surprins pe suceveni cu o apărare agresivă, dar şi cu o dorinţă mai mare de victorie. Sătmărenii au condus cu 3-0 în minutul 4, 6-2 în minutul 9 şi 10-5, după 20 de minute, diferenţa de cinci goluri consemnându-se şi la pauză, scor 14-9.
Pauza le-a prins foarte bine elevilor lui Leonard Bibirig, care au intrat în teren mult mai hotărâţi să plece cu puncte de la Satu Mare, fapt care s-a văzut mai ales în primele nouă minute, când, de la scorul de 10-15, Universitatea a marcat de cinci ori consecutiv şi a egalat pentru prima dată în acest meci. Cu o apărare mult mai bună şi atacuri poziţionale mai eficiente, sucevenii au preluat conducerea la două goluri în minutul 49, scor 21-19, dar gazdele au revenit şi jocul a fost unul foarte strâns până la final.
În penultimul minut de joc, universitarii au reuşit să egaleze la 24 şi, când mai erau zece secunde, au profitat de o superioritate şi o minge scăpată în aut de sătmărenii care au mai primit în acea fază încă o eliminare. În ultimele opt secunde, Universitatea a avut ultimul atac şi Mitrea a obţinut o lovitură de la 7 metri care a fost transformată de Pancu în ultima secundă, jucător ce a făcut un meci foarte bun, în care a reuşit şapte goluri, ultimul aducând cele două puncte echipei sale, scor final 25-24.
Antrenorul sucevenilor, Leonard Bibirig, a declarat: „A fost un meci cu două reprize diametral opuse, una foarte slabă pentru noi, în care adversarul ne-a surprins cu o apărare mult mai agresivă, şi o a doua parte, în care ne-am apărat mult mai bine şi am punctat pe faza a doua şi poziţional. Finalul a fost unul nerecomandat cardiacilor, care ne-a adus o victorie muncită, cu un 7 metri reuşit de Pancu, jucător ce a făcut un meci foarte bun. Este o victorie de moral, care ne asigură liniştea necesară pregătirii în primul rând a celor două meciuri rămase din tur, ce vor avea loc anul viitor”.
În meciul de la Satu Mare, pe lista marcatorilor din tabăra suceveană s-au aflat sportivii: Pancu (7 goluri), Mitrea (4), Cântec şi Ţuţu, câte trei reuşite fiecare, Gavriloaia şi Roşu, câte două goluri, iar Besarab, Schroder, Amihăesi şi Şoldănescu, câte un gol.