Echipa de handbal juniori III a Liceului cu Program Sportiv din Suceava continuă să-şi păstreze şansele de calificare la turneul semifinal, după ce în cel de-al doilea turneu a acumulat cinci puncte, după două victorii, un egal şi un eşec. Sportivii pregătiţi de antrenorul Petru Brânduşe au început foarte bine turneul de la Botoşani, impunându-se fără probleme în faţa gazdelor de la LPS cu scorul de 21 – 16, după ce la pauză aveau o diferenţă de şapte goluri, scor 12 – 5. Sucevenii au continuat evoluţia bună şi în meciul doi, pe care l-au câştigat fără probleme cu 33 – 18, după ce la pauză adversarii din Roman reuşiseră să înscrie doar trei goluri, faţă de 18 înscrise de LPS Suceava. În meciul trei, sucevenii şi-au subestimat adversarii de la LPS Iaşi, pe care i-au învins în primul turneu la o diferenţă de 11 goluri şi asta i-a costat pe tabelă, mai ales în prima repriză când au marcat doar şase goluri şi au primit 13. Chiar dacă şi-a revenit în partea a doua, LPS Suceava nu a mai reuşit să egaleze, diferenţa fiind prea mare în primul act, scor final 19 – 16 pentru Iaşi. În ultimul meci, sucevenii au remizat cu liderul seriei, LPS Piatra Neamţ, la finalul unui meci în care s-au concentrat şi apărat mult mai bine, chiar dacă la pauză erau conduşi la două goluri, scor final 26 – 26. „După două jocuri bune, în care am făcut o apărare mobilă, agresivă şi finalizări pe contraatac, în meciul cu Iaşiul, pe fondul desconsiderării adversarului şi a lipsei de concentrare am oferit adversarului şansa de a puncta la fiecare atac, diferenţa de goluri din prima parte a reprizei I fiind decisivă în adjudecarea victoriei, chiar dacă repriza a doua a revenit echipei noastre. Totuşi, mobilizarea pentru jocul cu liderul seriei LPS P Neamţ a fost foarte bună şi pe fondul unei apărări bune şi mai puţine greşeli în atac s-a reuşit un rezultat de egalitate”, a declarat antrenorul echipei LPS Suceava, Petru Brânduşe. Tehnicianul sucevean s-a arătat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi per ansamblu, una în progres faţă de primul turneu. Din lotul LPS Suceava prezent la Botoşani au făcut parte sportivii, Duman, Alupoaie, Plugariu, Tofănel, Cozorici, Cîmpan, Cojan, Gvinda, Solcan, Ionasciuc, Bobaru, Dascălu, Chirilă şi Chiţan. Sucevenii vor avea cel de-al treilea turneu la Roman, în perioada 16 – 18 decembrie, urmând ca pe 2 – 4 martie să joace ultimul turneu chiar pe teren propriu.