Sala polivalentă a Clubului Sportiv Şcolar Gura Humorului a devenit neîncăpătoare în weekend, când 220 de sportivi au fost prezenţi la cea de-a zecea ediţie a Cupei Bucovina la Judo. Cu acest prilej, organizatorii competiţiei au sărbătorit şi zece ani de judo la Gura Humorului, dar şi zece ani de când a renăscut acest sport în judeţul Suceava. Concursul a fost unul internaţional, pe tatami prezentându-se judoka din Ucraina şi Republica Moldova, dar şi din România, mai exact de la secţiile de judo din Miercurea Ciuc, Bistriţa, Focşani, Oneşti, Bacău, Roman, Iaşi, Suceava şi Gura Humorului. Pe parcursul a 10 ore de concurs, antrenorii prezenţi şi-au putut evalua nivelul de pregătire al sportivilor în perspectiva noului an competiţional, în timp ce spectatorii prezenţi în sala din Gura Humorului au putut să vadă execuţii şi procedee spectaculoase, chiar şi la cele mai mici categorii de vârstă. Confruntările au avut loc la 32 de categorii de greutate şi şase de vârstă, sportivi sub 11, 13, 17 şi 20 de ani la masculin şi sub 15 şi 20 de ani la feminin.
La finalul Cupei Bucovina, gazdele de la Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului au reuşit să ocupe prima poziţie în clasamentul general pe echipe, la această performanţă contribuind prin medalii sportivii, Iliuţă Macovei, Teodor Beleca, Tudor Lateşi, toţi elevi la Şcoala Generala Nr. 3 “Teodor Balan” Gura Humorului, Andrei Bârsan, Dumitru Cuturean, Gabriela Bîrsan, Andreea Cutureanu, Andrei Tănăsescu, Adriana Ciobanu, toţi elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, dar şi Mariana Sincari, Mariana Smantanca, Daniela Bejenariu, ce sunt eleve la Centru Şcolar “Sf. Andrei” din Gura Humorului şi Gabriela Vasilovici, eleva la Şcoala Generală Capu Câmpului.
Tot la final, colectivul de arbitri a apreciat cu diplome de onoare tehnicitatea micuţului sportiv humorean Iliuţă Macovei, care s-a impus prin ippon în faţa adversarilor, în timp ce colegul său Andrei Tănăsescu a fost răsplătit pe lângă diploma şi medalia câştigată şi cu diploma pentru tenacitate şi dăruire, deoarece în cele opt meciuri disputate şi-a dominat clar adversarii finalizând disputele cu spectaculoase tehnici de O- SOTO-GARI sau MOROTE spre încântarea spectatorilor.