Voleibaliştii echipei Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă începutul bun de campionat, după victoria din deplasarea de la Bacău, scor pe seturi 3-1, acesta fiind al treilea succes din tot atâtea meciuri disputate. Conştienţi că vor avea o misiune mai dificilă la Bacău, faţă de primele două etape, elevii antrenorului Victor Pancu s-au pregătit special pentru întâlnirea cu Ştiinţa, disputând în cursul săptămânii un meci test cu prim-divizionara VCM LPS Piatra Neamţ.
Primul set a fost unul foarte tensionat şi echilibrat, băcăuanii câştigând în final cu 31-29. Experienţa unui an în prima divizie şi-a spus cuvântul în următoarele seturi, când jucătorii de la CSM Suceava s-au concentrat mult mai bine şi au reuşit în final să se impună cu 3-1 la seturi, 25-18, 25-14 şi 25-21.
„Meciul a fost unul mult mai dificil şi tensionat decât o arată scorul. Sportivii noştri au dovedit maturitate în joc, singurul capitol unde mai avem mult de lucrat fiind serviciul, problemă care nu este nouă în jocul nostru. Este o victorie foarte importantă în primul rând pentru moralul jucătorilor, pentru meciurile care vor urma”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
Sâmbătă, echipa CSM Suceava va avea, tot în deplasare, un meci mult mai dificil, pe terenul formaţiei Videoclip Ploieşti, cea care s-a impus în faţa Ştiinţei Bacău cu acelaşi scor, 3-1.
În meciul de la Bacău, pentru echipa pregătită de Victor Pancu au evoluat sportivii: Sasu, Giurcă, Pietraru, Ştefură, Lupu, Orşanu, Ursachi şi Maxim.