Dunărea Brăila, ultima clasată în ierarhia Diviziei A de handbal masculin – Seria A, nu s-a prezentat ieri la Suceava pentru meciul cu CS Universitatea II, contând pentru etapa a V-a. „În condiţiile în care cei de la Federaţie i-au anunţat pe arbitri să nu mai facă deplasarea la Suceava, se pare că noi am fost singurii care n-am ştiut faptul că partida cu Brăila nu va mai avea loc. Nu este nici o problemă, vom câştiga probabil la „masa verde” cu 10-0, un scor bun pentru brăileni în condiţiile în care, foarte probabil, ar fi plecat cu <sacul> plin de la Suceava”, a declarat antrenorul „studenţilor”, Răzvan Bernicu. Tehnicianul sucevean a mai precizat că aşteaptă ca gruparea Dunărea Brăila să-şi anunţe în următoarele zile retragerea din campionat, de vină fiind problemele financiare şi rezultatele dezastruoase înregistrate până acum.