CSMU LPS Suceava a dispus cu scorul de 3-0 (7, 16, 10) de CSS 3 Steaua Bucureşti şi are maximum de puncte după disputarea a două etape în Divizia A2 de volei masculin, Seria Est. Aflaţi în bună dispoziţie de joc, voleibaliştii pregătiţi de Victor Pancu au dominat jocul la toate capitolele şi nu au avut nici cea mai mică emoţie în a-şi apropia victoria. Mai mult, tehnicianul sucevean a profitat de acest prilej pentru a le da o şansă să se remarce şi celor mai tineri voleibalişti din lot. Aşadar, succes facil pentru CSMU LPS, însă rămâne de văzut cum se vor descurca sucevenii şi atunci când vor avea în faţă echipe mult mai echilibrate, precum Rapid Bucureşti sau Ştiinţa Bacău.
În partida cu CSS 3 Steaua Bucureşti, pentru CSMU LPS Suceava au evoluat jucătorii Sasu, Ştefură, Giurcă, Pietraru, Lupu, Andone, Orăşanu, Nistor, Maxim, Gontariu.