Handbaliştii echipei CS Universitatea Suceava au scăpat din mână o victorie ca şi făcută în confruntarea de ieri, de pe teren propriu, cu vicecampioana României, HC Odorhei, scor final 34-34. Fără patru jucători importanţi, care au lipsit din angrenajul echipei din cauza problemelor medicale, Chiruţ, Bursuc, Şoldănescu şi Amihăiesi, sportivii pregătiţi de antrenorii Stelian Bursuc şi Leonard Bibirig au făcut un joc mult mai bun decât se aşteptau mulţi dintre suporteri, conducând pe tabelă o repriză şi jumătate, chiar dacă au avut în teren mai mulţi sportivi de la echipa a doua.
Din păcate, scenariul din prima etapă cu Universitatea Cluj s-a repetat în meciul cu Odorheiul, harghitenii egalând norocos în ultimele cinci secunde cu ajutorul unei lovituri de la 7 metri. Începutul de partidă a fost unul marcat de greşeli în ambele tabere, portarul sucevean Iulian Andrei începându-şi seria intervenţiilor de excepţie cu care şi-a exasperat adversarii pe toată durata partidei, meciul cu Odorhei fiind cel mai bun pentru el din acest sezon.
Oaspeţii au deschis scorul după cinci minute de joc, dar sucevenii s-au ţinut aproape, dar nu s-au putut desprinde pe fondul unei apărări destul de fragile, ce le-a permis harghitenilor să înscrie destul de uşor la câteva secunde după ce Universitatea egala pe tabelă. După 11 minute de joc, la scorul de 7-5 pentru oaspeţi, portarul Iulian Andrei şi-a ajutat colegii să revină prin intervenţii salvatoare şi, trei minute mai târziu, sucevenii au trecut pentru prima dată în avantaj, după trei reuşite consecutive, scor 8-7. Odorheiul egalează, dar Suceava profită de superioritate şi marchează de două ori, moment în care antrenorul Odorheiul, Vlad Caba, a cerut primul time-out, pentru a-şi remonta echipa.
Portarul Iulian Andrei a fost omul meciului pentru Universitatea
Au urmat cinci minute fără gol, cu trei intervenţii magistrale ale lui Andrei, dar şi ocazii irosite la poarta oaspeţilor. Cu trei minute înainte de pauză, studenţii se duc pentru prima dată la patru goluri avans, dar intră la vestiare cu trei, scor 16-13.
Repriza secundă începe la fel ca prima, cu mai multe ratări, intervenţii ale lui Iulian Andrei, dar şi o eliminare de două minute primită de Acatrinei. Oaspeţii profită şi se ţin aproape, la două goluri şi chiar la un gol în minutul 35, scor 18-17. Trei minute mai târziu, Suceava face un joc foarte bun şi înscrie două goluri în inferioritate, ducându-se din nou la patru goluri, 23-19, moment în care Odorheiul cere timp de odihnă. La mijlocul reprizei secunde, Andrei apără un 7 metri şi Universitatea se duce pentru prima dată la cinci goluri, scor 28-23.
Din păcate, jocul Universităţii scade în intensitate şi studenţii nu mai găsesc foarte uşor soluţii, fapt ce le permite oaspeţilor să se apropie la două goluri în minutul 54, scor 32-30. Când mai era 1 minut şi 20 de secunde, tehnicienii suceveni cer time-out pentru a pregăti finalul de joc. Studenţii revin în joc cu o bară, dar în primă fază sunt salvaţi de Iulian Andrei, când mai erau 45 se secunde. Din păcate, Universitatea se grăbeşte inexplicabil în atac şi pierde mingea, iar oaspeţii se apropie la un singur gol, când mai erau 26 de secunde. Acelaşi lucru se întâmplă şi în atacul următor al gazdelor, care puteau duce faza până la ameninţarea cu joc pasiv, dar o pasă neglijentă pune oaspeţii pe contraatac, la finalul căruia obţin 7 metri şi egalează, obţinând astfel un punct nesperat după desfăşurarea jocului din teren, în faţa unei echipe a Universităţii care a dat totul pe teren, pentru a acoperi absenţele celor patru jucători accidentaţi.
Antrenorul Vlad Caba consideră acest meci ca pe o sinucidere în direct a echipei sale
La finalul remizei dintre Universitatea Suceava şi HC Odorhei, tehnicianul harghitenilor, Vlad Caba, a recunoscut că echipa sa a obţinut un rezultat de egalitate norocos şi nesperat după jocul din teren. Mai mult, tehnicianul oaspeţilor a lăudat echipa Universităţii pentru că, în ciuda schimbărilor majore din lot, şi-a păstrat pofta şi stilul de joc.
„Sincer, vreau să felicit echipa gazdă pentru felul în care abordează jocurile, chiar dacă evoluează într-o formulă mult schimbată faţă de sezonul trecut, şi-au păstrat dorinţa şi stilul de joc. Sigur că realizările nu mai pot fi cele de anul trecut, fiindcă sunt jucători mult mai tineri, care mai au de muncă până să ajungă la valoarea celor care au părăsit echipa sau n-au putut să joace. Cred că punctul pe care l-am pierdut este mai important decât cel pe care l-am câştigat într-un mod norocos, nesperat, şi de aceea mă pot bucura doar din punct de vedere matematic. Referitor la jocul nostru, eu cred că a fost aşa, o sinucidere în direct, deoarece am bătut recordul negativ al echipei faţă de cel de la Reşiţa, unde am avut 22 de greşeli tehnice şi este imposibil să câştigi un meci după aşa o risipă”, a explicat Vlad Caba.
Bibirig crede că lipsa experienţei unor jucători a privat echipa de o victorie
La finalul unei partide în care Universitatea a pierdut un punct pe teren propriu, chiar dacă a controlat jocul în marea sa parte, antrenorul Leonard Bibirig şi-a adus aminte de episodul partidei cu Clujul, din prima etapă, când elevii săi nu au ştiut să gestioneze finalul pentru a câştiga ambele puncte puse în joc.
„În ciuda absenţelor pe care le-am avut astăzi, consider că am făcut un meci bun şi am controlat jocul în marea sa parte. Este pentru a doua oară în acest sezon când pierdem pe final de meci, deoarece n-am ştiut să-l gestionăm aşa cum trebuie, probabil şi pentru că ne-am speriat de rezultatul pe care puteam să-l facem. În ultimele 30 de secunde am făcut câteva greşeli din cauza lipsei de experienţă a unora dintre jucători. Consider că am pierdut un punct în acest meci, iar cei de la Odorhei au câştigat unul, dacă mă gândesc la modul cum s-au desfăşurat lucrurile în teren. Vreau să-mi felicit sportivii pentru felul în care au jucat azi şi cred că prin muncă şi dăruire putem să scoatem rezultate bune în continuare”, a explicat Leonard Bibirig.
Rezultatele etapei a 5-a
Clasamentul Ligii Naţionale de Handbal
( 3 oct 2011, 12:00:51