Întrucât vor fi nevoiţi să stea în runda a VII-a a Ligii a III-a ca urmare a retragerii din campionat a formaţiei AFC Odorheiu Secuiesc, oficialii liderului la zi al Seriei I, Rapid Suceava, au făcut eforturi disperate pentru a găsi parteneri pentru efectuarea unui meci amical la finalul săptămânii în curs. Acest lucru nu a fost însă posibil, deoarece atât competiţiile organizate de FRF cât şi cele disputate sub sigla Asociaţiei Judeţene de Fotbal sunt în plină desfăşurare. Puşi în faţa acestei situaţii şi din dorinţa de nu-şi scoate fotbaliştii din ritm, antrenorul Bogdan Tudoreanu a găsit o variantă surprinzătoare, şi anume disputarea unui joc test în compania formaţiei Railex Suceava, care activează în campionatul judeţean de minifotbal. „În lipsa altor adversari, ne vom măsura forţele cu cei de la Railex, care au în componenţă mai mulţi fotbalişti care au evoluat cu succes în trecutul apropiat pe teren mare, este vorba de Tomescu, Aileni, Sevaciuc, Ungureanu, Ov. Bosancu, Nicoară, Corban, Păşcănuţ sau Corban”, a declarat tehnicianul „ceferiştilor”. Partida dintre Rapid şi Railex va avea loc sâmbătă pe stadionul Areni, cu începere de la ora 10.00.
Rapidiştii se gândesc deja la confruntarea cu Sporting
În altă ordine de idei, Bogdan Tudoreanu a anunţat că atmosfera în cadrul lotului este una foarte bună după parcursul excelent pe care l-a realizat Rapidul în acest debut de sezon. „Rezultatele de până acum ne obligă să continuăm şi pe mai departe pe aceeaşi linie. Îmi doresc ca această pauză forţată pe care am fost nevoiţi să o luăm să nu ne scoată din ritm, astfel încât să ne prezentăm aşa cum trebuie la derbiul local cu Sporting, programat pe 7 octombrie. În afara absenţei fundaşului central Ailenei, care este suspendat, sper să nu apară alte probleme de lot în perspectiva partidei cu Sporting din etapa a VIII-a”, a precizat Tudoreanu.