După un început de campionat în care nu au cunoscut gustul înfrângerii, handbaliştii echipei CS Universitatea Suceava au o deplasare dificilă pe terenul celor de la HC Caraş-Severin, echipă ce a avut un început atipic de campionat, cu o victorie în faţa vicecampioanei HC Odorhei şi două eşecuri cu CSM Bucureşti şi Dinamo Călăraşi. Cele două echipe s-au întâlnit şi cu o săptămână înainte de începerea campionatului, în finala mică a Cupei FRH, când câştig de cauză a avut Caraş-Severin, dar în meciul de sâmbătă, de la orele 11.00, datele problemei vor fi altele, atâta timp cât sunt puse în joc două puncte foarte importante în economia clasamentului. Conştienţi că vor avea un meci foarte greu, handbaliştii suceveni pleacă la drum cu un moral bun şi nu se gândesc decât la o victorie ce i-ar menţine în acest început de sezon în primele patru echipe din Liga Naţională.
Titularul incontestabil al porţii sucevene, Iulian Andrei crede că gazdele se vor mobiliza mult mai bine decât în meciurile precedente, mai ales că au nevoie de puncte şi joacă pe teren propriu, dar acest lucru nu-i va împiedica pe colegii săi să facă un meci bun şi să câştige cele două puncte.
„Avem un meci la HC Caraş-Severin, acolo de unde sperăm să ne întoarcem acasă cu un rezultat pozitiv. Avem încredere în noi, mai ales după rezultatele bune pe care le-am obţinut în ultimele două etape. Va fi un meci greu, deoarece ei au pierdut surprinzător în ultima etapă la Dinamo, acolo unde după părerea mea nu aveau voie să rateze victoria. Din această cauză cred că se vor mobiliza mult mai bine pe teren propriu împotriva noastră pentru a şterge impresia proastă făcută în ultima etapă. Noi mergem să facem un meci bun şi să mai adăugăm două puncte la cele pe care le-am obţinut până acum, dar şi pentru un moral bun înaintea meciului dificil de acasă cu HC Odorhei”, a declarat înaintea meciului, portarul Iulian Andrei. Tot el este de părere că obiectivele din acest an ale echipei sunt realizabile, dar trebuie şi puţin noroc la tragerea la sorţi, în cazul în care vor trece de echipa din Israel.
Un alt jucător de bază al echipei universitare, Bogdan Şoldănescu este foarte încrezător în forţele sale şi ale colegilor de a obţine o victorie în această deplasare.
„Ne aşteaptă un meci foarte greu. Ei au avut un parcurs puţin mai ciudat, după ce au învins vicecampioana din Odorhei şi au luat bătaie de la CSM Bucureşti şi Dinamo, unde nu se aştepta nimeni. Din această cauză cred că de acum încolo vor începe meciurile mult mai montaţi şi-şi vor dori mai mult cele două puncte. Noi mergem acolo cu gândul la victorie şi eu sunt foarte încrezător că vom putea obţine acest lucru”, a explicat Şoldănescu.
Adrian Chiruţ şi Cristian Bursuc nu vor face deplasarea
Din păcate, seria accidentărilor şi problemelor medicale nu s-a oprit pentru echipa universitară, doi dintre titularii echipei neputând face deplasarea de la Caraş-Severin. Cristian Bursuc se află în Ungaria, acolo unde s-a operat la ligamentul colateral interior, după accidentarea din meciul cu Clujul şi va lipsi cel puţin două luni. Mai mult, căpitanul Adrian Chiruţ nici bine nu s-a refăcut după operaţia şi recuperarea de la călcâi şi este din nou indisponibil din cauza unei inflamaţii la călcâiul celuilalt picior. Lista accidentărilor nu s-a oprit aici, ucraineanul Serghei Besarab lovindu-se la genunchi la un antrenament din această săptămână, dar se pare că problemele nu sunt foarte grave şi va juca la Caraş-Severin. Săptămâna trecută, la infirmerie a intrat şi extrema Mihuţ Pancu, care a avut probleme cu spatele la un antrenament şi n-a putut să se mişte patru zile.
„M-am blocat la spate la un antrenament şi n-am putut să mă mişc vreo patru zile, dar acum sunt bine, am făcut tratament şi sper să nu mai apară nimic până la ora meciului. La fel ca şi colegii meci şi eu îmi doresc un rezultat bun la Reşiţa. Va fi un meci greu, deoarece vor avea o abordare mult schimbată decât cea din înfrângerea cu Dinamo, dar sperăm să obţinem cele două puncte. Au câţiva jucători foarte experimentaţi, printre care se află şi Stelică Pârâianu, handbalist de naţională ce trage echipa după el”, a declarat Mihuţ Pancu.