Echipa de handbal CS Universitatea Suceava a început turneul de pregătire de la Odorhei cu stângul, după ce a pierdut, ieri, confruntarea cu colega din Liga Naţională Ştiinţa Bacău, cu scorul de 36-40. Acesta a fost cel de-al 12-lea meci de pregătire din această vară pentru studenţi, care până la începutul campionatului mai au de disputat încă două meciuri la Cupa Odorhei şi încă două la Supercupa României, care va avea loc la Constanţa, săptămâna viitoare.
Cu un lot destul de restrâns, de 14 jucători, elevii antrenorilor Stelian Bursuc şi Leonard Bibirig au început destul de bine meciul cu Ştiinţa Bacău, dar pe parcursul unei reprize echilibrate au avut evoluţii oscilante, ambele echipe trecând de mai multe ori la conducerea scorului, iar pe final băcăuanii au reuşit să se distanţeze la trei goluri, scor 19-16. Fără Şoldănescu, care s-a accidentat la spate în antrenamentul de joi, sucevenii au fost nevoiţi să joace aproape tot meciul cu un singur pivot, mai exact luxemburghezul Eric Schroeder, şi asta deoarece Şerban Matei a rămas acasă din cauza unei accidentări mai vechi.
În repriza secundă, oboseala acumulată de anumiţi jucători care au jucat mai mult s-a văzut în primul rând la finalizare, acolo unde au apărut ratările, dar şi în apărare. În aceste condiţii, Ştiinţa s-a distanţat la cinci şi chiar şase goluri, iar pe final sucevenii au revenit, dar n-au mai avut puterea să egaleze.
„Cu Bacăul nu am făcut un joc rău, dar s-a văzut că nu avem o constanţă în joc şi alternăm fazele bune cu cele mai puţin reuşite, mai ales la jucătorii tineri sau la cei care au evoluat mai puţin în campionatul trecut. Din păcate nu am putut conta pe Şoldănescu şi am fost nevoiţi să folosim un singur pivot, Eric Schroeder, jucător care s-a mişcat bine, dar deşi nu-l ajută fizicul la apărările masive, compensează cu tehnica bună şi seriozitatea la pregătire şi în meci. Mai mult, băcăuanii au venit cu un lot de 21 de jucători, faţă de noi, care am deplasat doar 14, dintre care trei portari şi Şoldănescu care nu a putut juca”, a declarat antrenorul Stelian Bursuc. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că echipa universitară se află în acest moment la 70 la sută din capacitatea pe care o avea anul trecut şi la acelaşi procent din ce-şi doresc cei doi antrenori.
Universitatea a început meciul cu Ştiinţa Bacău în formula: Iulian Andrei, Mitrea, Cântec, Bursuc, Acatrinei, Gavriloaia şi Eric Schroeder, iar pe parcurs au mai intrat Ţuţu, Pancu, Amihăesi, Roşu şi Spiridon. Aseară, Universitatea urma să întâlnească echipa gazdă, HC Odorhei, iar astăzi întâlneşte nou-promovata Potassia Turda.