Noua senzaţie a sportului pe patru roţi vine din Rădăuţi, băiatul de doar 13 ani reuşind să-i impresioneze pe toţi specialiştii. Talentul şi munca lui Dionisios Marcu nu au rămas nerăsplătite, în panoplia sa regăsindu-se mai multe titluri naţionale, europene şi mondiale la karting. Toate acestea au fost obţinute cu mari sacrificii, dar tânărul campion nu regretă calea pe care a ales-o în ciuda faptului că şi-a sacrificat practic copilăria. Chiar şi acum, când toţi copiii de vârsta lui sunt în vacanţă, Dionisios a plecat în Italia pentru a testa un nou cart de curse. Aflat aproape de finalul actualului sezon al Campionatului Mondial de Karting, rădăuţeanul şi-a propus să reediteze performanţa de anul trecut: cucerirea unui nou titlu. Ştie că va fi dificil, dar are convingerea că la final va zâmbi de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.
A intrat în lumea karting-ului acum şase ani
Povestea de succes a lui Dionisios, sau Denis după cum îi spun apropiaţii, a început acum şase ani. La acea vreme, tatăl său l-a dus la Bacău, pentru a asista la o cursă de karting. Băiatul a rămas impresionat de ceea ce a văzut, a fost, dacă vreţi, dragoste la prima vedere. „L-am rugat pe tata să mai mergem o dată la Bacău şi el a fost de acord. Am făcut o tură cu un cart şi mi-a plăcut foarte mult, iar de atunci practic acest sport”, a precizat Dionisios Marcu.
Tatăl său, Dan George Marcu, spune că l-a simţit pe băiat atras de maşini încă de mic, dar nu a bănuit niciodată că va ajunge să practice sportul de performanţă.
Chiar dacă are la activ două titluri de campion naţional, două titluri europene şi unul mondial, campionul din Rădăuţi recunoaşte că i-a fost teamă când a urcat pentru prima dată la volanul unui cart.
„M-a speriat zgomotul făcut de motor. Apoi am început să mă obişnuiesc şi acum m-am obişnuit şi cu zgomotul şi cu viteza”, a menţionat Dionisios Marcu.
Şi-a propus să ajungă campion mondial în Formula 1
Tânărul campion din Rădăuţi are aspiraţii mari pentru viitor. Anul acesta, în toamnă, va trece la o clasă superioară, KF3, iar apoi, încet-încet, speră să intre în Formula 1. Visul lui Dionisios este acela de a deveni într-o bună zi campion mondial în Formula 1. Până acum a urmărit cursele din Marele Circ doar la televizor, dar speră să ajungă cât mai curând să-i vadă la lucru la faţa locului pe campionii de azi din acest sport al cailor putere. Ştie că-l aşteaptă o muncă titanică, dar optimismul şi încrederea de sine nu-i lipsesc deloc. Îl are alături şi pe tatăl său, care apreciază efortul făcut de Denis.
„Practic nu are vacanţă, este mai tot timpul în priză. Cel puţin şase luni pe an şi le petrece la antrenamente şi curse, iar în restul timpului se ocupă cu şcoala. Sportul de performanţă cere sacrificii, iar Denis a înţeles asta foarte bine. Este foarte motivat în tot ceea ce face şi faptul că are încredere în el mă încurajează şi pe mine”, a mărturisit Dan George Marcu.
Nu-l sperie riscurile la care se expune
Chiar dacă măsurile de securitate de pe circuite sunt foarte bine puse la punct, iar siguranţa micilor piloţi este primordială, kartingul implică şi anumite riscuri. Din fericire, până acum Dionisios Marcu nu a suferit nici un accident major. „A fost de câteva ori când mi-am distrus spoilerele sau diferite părţi din cart, dar eu nu am avut de suferit. Au fost alţi colegi care s-au răsturnat cu cartul şi mi-a fost teamă pentru ei”, a spus tânărul campion din Rădăuţi.
Şi tatăl său recunoaşte că sportul cailor putere este unul periculos şi speră ca Denis să nu aibă parte de evenimente nedorite.
„Emoţii am la fiecare cursă a lui, indiferent că sunt prezent pe circuit sau nu. Chiar şi anul trecut, când era virtual campion mondial înaintea ultimei etape, tot am stat cu inima cât un purice”, a arătat Dan George Marcu.
Aproape de al doilea titlu mondial
Dacă anul trecut Dionisios Marcu a ieşit campion mondial la World Series Karting (WSK), acum competiţia este în plină desfăşurare. Comparativ cu 2010, în acest an au fost mai multe curse, iar etapa finala va avea loc pe 20 septembrie. Aflat momentan pe locul doi în clasamentul general, băiatul originar din Rădăuţi are mari şanse să-şi apere titlul. O clasare în faţa contracandidatului aflat acum pe prima poziţie i-ar asigura cel de-al doilea titlu mondial, într-o competiţie în care sunt înscrişi aproape 80 de piloţi de aceeaşi vârstă.
Dionisios are propria echipă de concurs
În afara curselor din WSK, Dionisios Marcu mai concurează şi în campionatul Italiei, acolo unde nu este punctat pentru că are doar cetăţenia română. Este obligat să se menţină în priza curselor, iar pentru a se înscrie în campionatul italian şi-a constituit chiar şi o echipă, Sined Motor Sport, din care mai fac parte încă trei mici piloţi, un turc, un ucrainean şi un suedez. Toţi piloţii echipei Sined sunt antrenaţi de Vladimir Borţov, cel cu care Dionisios Marcu a desluşit tainele kartingului când a fost legitimat la clubul Selena Bacău.
Concurează pe un cart care merge cu 110 km/h
Cartul pe care rădăuţeanul concurează este extrem de performant. Are o capacitate cilindrică de 60 cmc şi poate atinge viteze de până la 110 km/h, ceea ce la o maşină de serie înseamnă 200-250 km/h.
Premiul pentru că a devenit campion mondial, 1.000 de euro
Titlul de campion mondial i-a adus anul trecut şi un premiu de 1.000 de euro. Poate părea mult când vine vorba de un copil de 13 ani, dar de fapt este o sumă nesemnificativă în raport cu cheltuielile care se fac anual. Pentru ca băiatul să-şi vadă îndeplinit visul, tatăl său îl sprijină financiar pe cât posibil, dar a atras de partea sa şi câţiva sponsori din Italia care se implică în asigurarea unui buget rezonabil.
(24 aug 2011, 20:07:47