În cadrul unui program demarat pentru sprijinirea echipelor de juniori republicani şi a formaţiilor de liga a III-a, un număr de trei grupări sucevene au primit mingi profesionale din partea Federaţiei Române de Fotbal. „Sporting şi Rapid au primit câte 25 de mingi de joc, iar celor de la Liceul cu Program Sportiv le-au revenit 15 asemenea baloane. Pe viitor, se preconizează ca aceste cluburi să fie ajutate şi cu echipament sportiv, ba chiar şi cu sume de bani”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
Conducătorul fotbalului sucevean a mai dezvăluit că lucrările de refacere a stadioanelor din Ciocăneşti, Vatra Moldoviţei, Vama şi Frasin, puternic afectate de inundaţiile din anul 2010, sunt în plină desfăşurare, de mare ajutor fiind şi banii veniţi din partea UEFA, pe filiera FRF. „La Ciocăneşti lucrările sunt ca şi finalizate, iar arena arată foarte bine. La Vatra Moldoviţei mai este de lucru la gazon, la Vama se munceşte la consolidarea tribunei, iar la Frasin, după repararea totală a suprafeţei de joc, se va trece la consolidarea unui mal al râului Moldova, astfel încât inundarea arenei sportivă să poată fi evitată pe viitor”, a precizat Aurel Daicu.