Nici că se putea un debut mai nefericit pentru Sporting Suceava în eşalonul al treilea al fotbalului românesc, înfrângere cu 0-3, pe teren propriu, în faţa Ceahlăului II Piatra Neamţ. Jucătorii pregătiţi de Ovidiu Ciobanu şi Bogdan Grosu n-au fost cu nimic inferiori adversarilor nemţeni vreme de 70 de minute, însă finalul partidei a reprezentat un adevărat coşmar pentru suceveni.
După un prim sfert de oră de tatonare, Negru a trecut în cont prima ocazie în favoarea gazdelor, însă portarul Ceahlăului, Hărăguţă, a fost la post. Următoarele două acţiuni ofensive le-au aparţinut oaspeţilor şi au avut darul să-l scoată în evidenţă pe tânărul goal-keeper al lui Sporting, Turiţă. Pe finalul primei reprize a ieşit la rampă coordonatorul de joc al sucevenilor, Căinari, care nu a putut să-l învingă pe Hărăguţă nici cu un şut din afara careului şi nici cu o lovitură de cap din apropierea porţii.
Al doilea mitan a început cu o mare ratare în dreptul nemţenilor, fostul atacant al lui Sporting, Popadiuc, acum la Ceahlăul, nimerind doar bara din poziţie excelentă. În minutul 65 oaspeţii au trecut din nou pe lângă deschiderea scorului, însă Turiţă s-a remarcat din nou, de această dată într-un duel unu la unu cu Pavel. De partea cealaltă, Buziuc a trimis în plasa laterală din poziţie excelentă, pentru ca în minutul 70, Negru să irosească cea mai mare ocazie a lui Sporting, şut în bară, de la marginea careului. La câteva zeci de secunde de la această fază, internaţionalul de juniori nemţean Chitoşcă a luat o acţiune pe cont propriu, a trecut ca prin brânză prin apărarea visătoare a sucevenilor şi a înscris cu un şut plasat la colţul scurt. După golul încasat a fost evident că fotbaliştii gazdă au căzut atât fizic, cât şi psihic, lucru care le-a permis nemţenilor să mai puncteze o dată prin Pavel, dintr-un penalty destul de uşor acordat de centralul Călin Sângeorzan din Bistriţa. Pe final, Sporting a avut pe faza de atac câteva tresăriri de orgoliu prin Negru, Liutec şi Apetri, însă Ceahlăul II a reuşit să dea lovitura de graţie în secvenţele de final, prin Margine, pe contraatac.
Sporting a jucat în formula Turiţă – Pantea, Panainte, Andronic, Buziuc – Azaharioaei, Guriţă, Căinari, Apetri – Negru, Liutec. Au mai intrat Jalbă şi Arotăriţei.
(22 aug 2011, 13:04:20
da nu mai vad nici un pupincurist(inclusiv ziaristi)prin preajma “arborei”.ce faceti mai oameni buni parasiti corabia la greu?anton a luat bani de la primarie cu un proiect pe grupe de juniori republicani.unde sunt grupele??????????????????///ha d-le zara(tot respectul)ocupati-va putin de caz.
ARE DREPTATE MARE CEL CE A COMENTAT MAI SUS PE ALT SITE, CRED CA ANTON IMPARTE BANII CU LUNGU DEOARECE A RENUNTAT LA GRUPE DE JUNIORI , DE CE ?? A SPUS CA NU AU BANI DAR PRIMARIA LE-A DAT 1,5 MILIARDE , PENTRU CE ???
UITE ASA SE FURA BANII PUBLICI CU PROIECTE AIUREA APROBATE SI DUPA CARE SE IMPART LOVELELE.
D-LE ZARA NUMAI TU SI CHIDO MAI PUTETI SCOATE CEVA LA IVEALA CA DESPRE CEILALTI ZIRISTI SE STIE CUM I-A CORUPT ANTON, PARDON MAI ESTE SI SANDRINIO DAR......