Câştigătoarea precedentei ediţii a fazei judeţene a Cupei României, gruparea de Liga a IV-a Minerul Iacobeni, continuă să evolueze cu succes şi în întrecerea naţională. Fotbaliştii pregătiţi de Relu Buliga au reuşit să infirme calculele hârtiei în primele două tururi, eliminând formaţiile de Liga a III-a Rapid Suceava şi Ceahlăul II Piatra Neamţ şi urmează să dea piept în turul următor tot cu o echipă care activează în eşalonul al treilea al fotbalului românesc, Gloria II Bistriţa. Partida se va disputa marţi, pe 16 august, într-o singură manşă, pe stadionul Minerul din Iacobeni. Parcursul realizat în actuala ediţie a Cupei României Timişoreana reprezintă cea mare performanţă din istoria clubului din Iacobeni. Rezultatele din ultima vreme se pare că i-au ambiţionat la maximum pe oficialii Minerului. Astfel, ca urmare a transferurilor efectuate în această vară, formaţia din Iacobeni este considerată drept una dintre marile favorite la câştigarea ediţiei 2011-2012 a Ligii a IV-a.