Grupările de Liga a III-a Sporting Suceava şi Ceahlăul II Piatra Neamţ s-au întâlnit, ieri după-amiază, într-un meci amical pe stadionul Areni. Chiar dacă în dimineaţa meciului au efectuat un ultim antrenament cu tentă fizică în cantonamentul de la Solca, fotbaliştii pregătiţi de Ovidiu Ciobanu şi Bogdan Grosu au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a lăsa o impresie pozitivă, izbutind să se impună în final cu scorul de 2-0.
După câteva bune ocazii ratate de Jalbă (bară), Liutec şi Guriţă, sucevenii au deschis scorul în ultimul minut al primei reprize prin Negru, bine servit în faţa porţii adverse de către Căinari. Acelaşi Negru a stabilit scorul final după o oră de joc, în urma unei faze în care şi-a pus în valoare spiritul de anticipaţie.
Sporting a început meciul în formula Turiţă – Pantea, Murariu, Andronic, Buziuc – Jalbă, Guriţă, Căinari, Azaharioaei – Negru, Liutec. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Butnariu, Apetri, Bejinariu, Avrămia, Cristea, Vitu şi Gâscă. Pentru nemţeni au evoluat şi doi tineri fotbalişti originari din Suceava, Doru Popadiuc şi Alexandru Ivan.
Următorul joc de pregătire al sucevenilor va avea loc miercuri, pe 10 august, în compania grupării de Liga a III-a CSM Paşcani.