După Dorin Goian, Vasile Maftei şi Mihai Roman, un nou sucevean a intrat în anturajul echipei naţionale de fotbal a României şi încă de la o vârstă foarte fragedă. Este vorba de internaţionalul de juniori Adrian Avrămia, care a fost remarcat de selecţionerul Victor Piţurcă cu prilejul Campionatului European Under 19 ani găzduit recent de România şi drept răsplată a fost convocat în lotul lărgit al tricolorilor mari pentru meciul amical cu Uzbekistan, programat să se dispute pe data de 10 august în Austria. „Vineri am aflat că voi fi convocat la lotul de seniori al României. Domnul Florin Marin a fost cel care mi-a dat vestea şi iniţial nu mi-a venit să cred. Am crezut că este o glumă. Eram cu părinţii şi am sărit în sus de bucurie. A fost un moment extrem de fericit pentru noi. Sper să nu am emoţii prea mari când o să dau ochii cu idolii mei Mutu, Goian, Marica sau Tamaş. E un vis împlinit pentru mine şi sper să nu mă opresc aici. Vreau să şi joc la echipa naţională, nu doar să fiu în lotul lărgit ”, a declarat noua senzaţie a fotbalului sucevean.
Adrian Avrămia s-a născut pe 31 ianuarie 1992 la Fălticeni şi a făcut primii paşi în fotbal sub îndrumarea profesorului Dan Dăscălescu, la CN Nicu Gane Fălticeni. Calităţile principale ale lui Adrian, fizic impunător, tehnicitate peste medie şi o bună viziune a jocului au fost rapid remarcate de căutătorii de talente din zona Moldovei. Din multitudinea de oferte, tatăl jucătorului, antrenorul de canotaj Vasile Avrămia a decis că cel mai potrivit pentru fiul său ar fi să-şi continue cariera la Politehnica Iaşi şi se pare că a fost foarte inspirat când a luat această hotărâre. În scurt timp Adrian a devenit jucător de bază la echipa naţională de juniori, cu echipa de club are drept obiectiv promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc la finalul sezonului 2011-2012, iar acum a venit ca din senin şi această convocare la echipa naţională de seniori.