Chiar dacă echipa se află în plină perioadă de pregătire centralizată la Solca, oficialii grupării de Liga a III-a Sporting Suceava au acceptat invitaţia de a participa mâine la un patrulater la Volovăţ, alături de formaţiile de Liga a IV-a FC Marginea, Bucovina Frătăuţii Noi şi Avântul din localitate. „Am organizat acest turneu ca un prilej de verificare al jucătorilor în perspectiva viitoarei ediţii de campionat. Sper ca vremea să fie frumoasă, astfel încât iubitorii fotbalului din localitate şi din comunele învecinate, care nu sunt deloc puţini, să poată fi prezenţi la stadion”, a declarat iniţiatorul competiţiei, Ghiţă Vicol. Cu prilejul patrulaterului de la Volovăţ, în tricoul celor de la Sporting va debuta Sergiu Cristea, un fotbalist de piciorul stâng, în vârstă de 24 de ani, format la Olimpia Satu Mare.
Iată programul turneului organizat duminică la Volovăţ:
Ora 10.00: Avântul Volovăţ – Sporting Suceava
Ora 12.00: FC Marginea – Bucovina Frătăuţii Noi
Ora 14.00: Finala mică
Ora 16.00: Finala mare