Turneul „Scutul Bucovinei” tinde să devină o tradiţie în rugbiul juvenil din zona Moldovei, după ce în acest an a ajuns la cea de-a patra ediţie. Timp de două zile, la finalul acestei săptămâni, pe terenul bazei sportive Unirea din municipiul Suceava şi-au anunţat prezenţa la competiţie peste 200 de sportivi, de la majoritatea cluburilor de profil din zona Moldovei, respectiv din Iaşi, Paşcani, Botoşani, Bârlad, dar şi din Cugir sau judeţul Suceava, precum Gura Humorului, Vereşti, Frasin, Cornu Luncii şi Liceul cu Program Sportiv Suceava. Competiţia se va desfăşura la rugby în 15 şi va fi rezervată copiilor şi juniorilor pe patru categorii de vârstă între 8 şi 14 ani. La acest eveniment organizat de Asociaţia Judeţeană de Rugby, Direcţia pentru Sport şi Tineret, Federaţia Română de Rugby şi Clubul Sportiv Municipal Suceava va fi prezent şi directorul naţional de dezvoltare al federaţiei pe probleme de juniori şi copii, fostul mare rugbyst sucevean Hari Dumitraş, dar şi directorul regional, Iulian Iftemie.
„Primele trei ediţii s-au dovedit a fi foarte eficace în primul rând că au venit foarte mulţi copii, dintre care o parte s-au regăsit mai apoi în grupele de performanţă ale cluburilor din judeţ, fapt ce ne dorim să realizăm şi la această a patra ediţie. Mai mult, o altă idee este aceea de a atrage tinerii în general către mişcarea fizică, cea care nu mai aste atât de tentantă în comparaţie cu calculatorul sau alte activităţi sedentare, dar în acelaşi timp şi pentru a îndrăgi acest sport, rugbiul”, a declarat unul din organizatori şi antrenor la LPS Suceava, Dumitru Livadaru.