Timp de două zile, atleţii cluburilor din judeţul Suceava au luat startul la finala Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori III, competiţie la care au participat 427 de atleţi, legitimaţi la 98 de cluburi, dintre care 223 la feminin şi 204 la masculin. Singurul titlu de campion care a ajuns în judeţ a fost câştigat de atletul Clubului Sportiv Municipal Suceava Andrei Gafiţa, care s-a impus în prima probă a naţionalelor, cea de 5.000 de metri marş. Sportivul pregătit la CSM Suceava de antrenorul Radu Mihalescu a controlat cursa de la un capăt la altul, terminând cei 5.000 de metri după 26 de minute, 56 de secunde şi 68 de sutimi. Dacă în primii 4.000 m a stat alături de alţi trei adversari, când a intrat în ultimele două tururi de pistă, Andrei a mărit tempoul, distanţându-se la aproape 10 metri de principalul său rival, distanţă pe care şi-a gestionat-o până la sosire.
Tot în prima zi de concurs, dar în reuniunea de după-amiază, sportiva Andreea Cucoşel, antrenată la LPS Suceava de Toader Flămând, a făcut o cursă foarte bună la 300 de metri plat şi a câştigat argintul după 41 de secunde şi 67 de sutimi, la o secundă în spatele campioanei.
A doua zi de concurs a adus alte două medalii, cu două rezultate remarcabile, dătătoare de speranţă pentru viitorul atletismului sucevean. În cursa de 800 de metri feminin, Otilia Strutinschi, de la CSŞ Gura Humorului, antrenată de profesorii Daniela şi Daniel Lucaci, a cucerit medalia de argint cu timpul de 2 minute, 15 secunde şi 68 de sutimi, în ciuda faptului că era accidentată. Humoreanca a făcut o cursă foarte curajoasă şi, deşi după primul tur era abia pe locul opt, la 600 de metri conducea cursa, dar, din păcate, pe final a cedat prima poziţie în favoarea sportivei care a învins-o şi în sezonul de sală.
A urmat cursa de 200 m, unde Andreea Cucoşel, de la LPS Suceava, a obţinut a doua sa medalie, de această dată de bronz, cu timpul final de 26 de secunde şi 40 de sutimi.
Rezultate meritorii au avut şi alţi sportivi din judeţul Suceava.
Locul 5: - Alexandra Maxim (CN Nicu Gane Falticeni) – 1500 m obstacole
- Ioana Pascar (LPS Suceava) – 3000 m
- Cezar Tătărău (CSŞ Gura Humorului) – 100 m şi 200 m
Locul 6: - Andreea Lastaveschi (CSŞ Gura Humorului) - aruncarea suliţei
- Augustin Benta (CN Nicu Gane Fălticeni) – 1500 m obstacole
Locul 7: - Andreea Bucatariu (CN Nicu Gane Fălticeni) – 3000 m
- Augustin Benta (CN Nicu Gane Fălticeni) – 3000 m
Locul 8: - Ioana Pascar (LPS Suceava) – 1500 m
- Laurenţiu Tâmpău (CSM Suceava) – 800 m
- Andrei Chelaru Ilisei (CSŞ Gura Humorului) – 1500 m obstacole
- Sebastian Ursachi (CSŞ Gura Humorului) – 300 m.