Sportivii secţiei de judo a Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului au încheiat prima parte a anului competiţional 2011 la Deva, acolo unde au intrat pe tatami la finalele Campionatului Naţional de Judo rezervat sportivilor sub 13 ani. Humorenii nu s-au întors de la Deva cu mâna goală, Şerban Lieca cucerind titlul de campion naţional şi medalia de aur la categoria 27 de kilograme. Elev al şcolii Nr. 2 „Petru Comărnescu” din Gura Humorului, sportivul pregătit de profesorul Mihai Pascal a avut o evoluţie spectaculoasă în concurs, câştigând toate cele şase meciuri prin ippon, dar în acelaşi timp şi-a apărat şi titlul de campion câştigat anul trecut.
Prima parte a actualului sezon a fost una benefică pentru judoul humorean, titlului câştigat la Deva de Şerban Lieca adăugându-se şi alte clasări pe podium reuşite de colegii săi. Astfel, la naţionalele under 11, Ana Valica a luat bronzul la categoria 23 de kilograme, Părăscuţa Şincari a câştigat argintul la 36 de kilograme, în timp ce la Campionatul Naţional Under 20, CSŞ Gura Humorului a luat o medalie de bronz la categoria 40 de kilograme prin Mariana Smântânca. Cele trei medaliate sunt eleve la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Sf.Andrei” din Gura Humorului. Tot în acest an au urcat pe podium şi Gabriela Vasilovici, medaliată cu bronz la categoria 63 kg under 15 şi Gabriela Bârsan, sportivă ce a terminat pe locul trei concursul categoriei 57 kg, ambele fiind eleve la Şcoala Generală Capu Câmpului şi speranţe ale judo-ului humorean. Şi în acest sezon, sportivele pregătite de profesorul Mihail Ciocoiu şi susţinute de profesorul Mihai Pascal au demonstrat în confruntările cu adversarele de la marile cluburi din ţara că sunt pregătite tehnic, fizic şi tactic pentru marea performanţă şi că alături de ceilalţi colegi de secţie vor confirma faptul că la Gura Humorului se face judo de calitate.