Campioana judeţului Suceava, CS Sporting, a sărbătorit ieri după amiază la Pub-ul Ramiro promovarea în Liga a III-a în dauna grupării FCM II Târgu Mureş. Cu acest prilej, fotbaliştii pregătiţi de Ovidiu Ciobanu şi Bogdan Grosu au intrat în posesia primei de 1.000 de lei promisă de conducerea clubului pentru această performanţă. Chiar dacă euforia succesului de la Odorheiu Secuiesc nu a trecut în totalitate, oficialii grupării sucevene se gândesc deja ce vor face în viitor. „Mai întâi trebuie să mulţumim tuturor celor care au pus umărul pentru ca echipa să ajungă în eşalonul trei al fotbalului românesc şi mă gândesc aici la jucători, antrenori, patroni, sponsori, dar şi Primăriei Suceava pentru sprijinul acordat centrului de copii şi juniori. Sperăm să avem o bună colaborare în continuare, pentru că ne dorim ca în jurul acestor jucători să construim o echipă competitivă, care să-i mulţumească pe exigenţii suporteri suceveni”, a declarat Ciprian Anton, managerul CS Sporting.
În acest sens, Anton nu exclude chiar o colaborare cu vecinii şi rivalii de la Rapid. „Cred că putem şterge cu buretele neînţelegerile care au mai apărut de-a lungul timpului între cele două părţi. Eu sunt de părere că împreună putem pune bazele unei echipe solide, care să se bată cu şanse reale la promovarea în Liga a II-a”, a precizat Anton.
Dacă conducătorii lui Sporting vor lucra în zilele următoare la planul de bătaie pentru sezonul viitor, în ce-i priveşte pe fotbalişti, aceştia vor intra începând de astăzi într-o vacanţă de 10 zile.