Cea de-a cincea ediţie a turneului BCR Tenis Partener desfăşurat la Suceava şi dotat cu trofeul Cupa Adidas Body Care a consemnat o finală inedită pentru o astfel de competiţie, în care s-au întâlnit tatăl şi fiul, Ilie şi Ştefan Hunceac. Cei doi au ajuns în ultima fază a competiţiei rezervată jucătorilor de nivel şase, mediu, la simplu, dar au făcut echipă şi în proba de dublu, acolo unde au câştigat medalia de bronz. În acelaşi turneu, desfăşurat pe terenurile bazei sportive Unirea şi organizat de Clubul Sportiv Select Suceava, în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, pe lângă meciurile de dublu şi simplu nivel mediu(6) s-a mai organizat un tabel de concurs pentru sportivii de nivel 7, adică cei avansaţi, indiferent de vârstă, conform ierarhiilor făcute de federaţie. La dublu, Cupa Adidas a revenit cuplului din Paşcani, Cosmin Pantelimon-Adrian Cornea care a câştigat cu 6 – 3, 6 – 0, finala contra echipei formate din vicovenii Constantin Bălan şi Nicolai Iliuţ, în timp ce la avansaţi, nivelul 7, primul loc a fost adjudecat de Florin Dumbravă, după finala câştigată cu scorul de 6 – 2, 7 – 5 în faţa lui Costel Chelaru.
„A fost a cincea ediţie a Turneului BCR Tenis Partener desfăşurată în judeţul Suceava la care au participat 60 de sportivi din toată Moldova. Din punctul meu de vedere, Cupa Adidas a fost o reuşită, chiar dacă ne-a încurcat puţin ploaia, majoritatea premiilor fiind câştigate de sportivii din judeţul Suceava. Sportivii premiaţi au primit şi puncte naţionale şi vor urca în clasamentele”, a declarat antrenorul şi organizatorul de la CS Select Suceava, Mihai Pop.
Finala, cel mai echilibrat meci
Deşi practică tenisul de doar doi ani, Ştefan Hunceac, în vârstă de 15 ani şi jumătate a reuşit să-şi facă loc până în finala de nivel şase, trecând de adversari ce practică sportul alb de mult timp. În primul meci, Ştefan Hunceac a trecut de Laurenţiu Lungu, cu 7 – 6, 6 – 3, apoi de Sorin Maciuc, cu 6 – 2, 6 – 3, şi de Vlad Airinei, cu 6 – 1, 6 – 4, iar în semifinală l-a învins pe Dumitru Negru, după 6 – 3 şi 6 – 0. Ştefan nu este străin de sportul de performanţă, el practicând hocheiul timp de nouă ani, de la vârsta de patru ani, dar şi fotbalul, pentru o perioadă de doi ani. Finala disputată în familie, în compania tatălui său, Ilie Hunceac a fost şi cea mai echilibrată din tot turneul, meciul terminându-se în favoarea tânărului Ştefan, după trei seturi, scor 3-6, 6-4, 7-5.
„Joc tenis doar de trei-patru ori pe săptămână, din cauza şcolii. La concurs nu se mai ţine cont că suntem tată sau fiu, ci trebuie să joci serios, dar pot spune că pentru al doilea turneu, tata s-a descurcat foarte bine”, a explicat câştigătorul competiţiei, Ştefan Hunceac.
Au furat din hochei pentru a triumfa în tenis
Pasionat de tenis încă din copilărie, când la 14 ani a câştigat singurul său turneu judeţean, Ilie Hunceac a fost cel mai bun hocheist al judeţului Suceava, în cei 22 de ani de performanţă devenind campion european de juniori cu echipa României, cu care mai apoi a participat la mondialele de tineret. De aproximativ un an a început să practice tenisul de plăcere, Cupa Adidas-BCR Tenis Partener fiind primul său turneu mai important la care ajunge în finală, la cei 44 de ani ai săi. Suceveanul este de părere că în tenis, atât pe el, cât şi pe fiul său i-a ajutat foarte mult anii de hochei, acolo unde lovitura cu crosa este asemănătoare cu cele din tenis, backhand sau forehand cu ambele mâini. Chiar dacă nu a câştigat competiţia, totuşi, Ilie Hunceac s-a bucurat la final că trofeul a fost câştigat chiar de fiul său, după un meci pe care l-a jucat „pe bune” şi în care crede că vârsta şi-a spus cuvântul în a doua parte.
„Nu ştiu dacă s-a mai întâmplat să se desfăşoare o finală între tată şi fiu în acest turneu. Tinereţea şi-a spus cuvântul şi drept dovadă am luat bătaie, dar după un meci greu, pe parcursul a trei seturi. Sper să nu fie prima şi ultima finală între noi doi”, a concluzionat tatăl finalist, Ilie Hunceac.