Campioana judeţului Suceava, CS Sporting, a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru meciul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a, care va avea loc pe data de 15 iunie, cu începere de la ora 17.30, la Odorheiu Secuiesc, în compania grupării FCM II Târgu Mureş. Chiar dacă se vor confrunta cu „satelitul” unei grupări de primul eşalon, care va beneficia cu siguranţă şi de aportul unor jucători aflaţi în lotul lărgit al primei echipe antrenate de Ovidiu Sabău, tehnicianul sucevenilor, Ovidiu Ciobanu, este încrezător în şansele formaţiei sale.
„Ardelenii alcătuiesc cu siguranţă o echipă solidă, însă nici noi nu ne-am întâlnit ieri. Nu m-aş grăbi să-i consider pe cei de la FCM II favoriţi, cred că şansele de calificare sunt aproximativ egale”, a declarat Ovidiu Ciobanu.
În încercarea de a aduna cât mai multe informaţii despre viitorul adversar, oficiali ai grupării sucevene s-au deplasat ieri la Târgu Mureş pentru a viziona pe viu meciul pe care FCM II l-a susţinut în semifinalele Cupei României, faza locală.
Până pe 13 iunie, când este programată plecarea spre Odorheiu Secuiesc, fotbaliştii de la Sporting se antrenează şi fac refacere zilnic la stadionul Areni. În dorinţa de a crea un suport care să-i împingă pe jucătorii pregătiţi de Ovidiu Ciobanu către victorie, oficialii grupării sucevene organizează o excursie pentru suporterii care vor să-şi încurajeze favoriţii de la faţa locului. Deplasarea spre Odorheiu Secuiesc se va face cu autocarele, în ziua de 15 iunie, la ora 9.30, din parcarea stadionului Areni, cheltuielile de transport şi ale biletelor de intrare la meci urmând să fie suportate în totalitate de către clubul Sporting. Înscrierile se fac la nr. de telefon 0749-606560.
( 9 iun 2011, 16:06:47
Prichici , Lahman sau Bujoreanu, niste smecheri care nu le mai ajunge si vor sa castige si de pe urma fotbalului. ce patroni sunt astia care asteapta numai banii de la primarie , ca sa te numesti patron al unui club trebuie sa-l finantezi tu iar ce vine de la primarie sa fie un plus, dar la astia e invers ei se dau patroni pe banii nostrii ai contribuabililor iar cand vand jucatorii sunt ai lor ca doar sunt patroni si baga banul la buzunar, unde este performanta ??? De exemplu Bujoreanu a luat vreo 3 miliarde de la primarie anul trecut , de ce nu a mai bagat si el vreo 3-4 miliarde , sa nu dea jucatori precum Plecanciuc, Stanescu, Plamada , sa mai aduca 2-3 jucatori si puteau sa promoveze, atunci da spuneai ca e patron dar asa ce patron e daca nu baga nimic si asteapta numai banii de la primarie, La fel si cu Lahman si Prichici strang bani de la parintii , mai le da si primaria si ei sunt “mari” patroni pe banii altora, iar cum rasare un junior mai bun il vand si baga banul la buzunar. Cu asa oameni nu o sa avem o echipa macar in liga II niciodata. Astia sunt niste profitori nu patroni.RUSINE!!!