Aflată în perioada de definitivare a lotului cu care va aborda sezonul următor, conducerea echipei de handbal CS Universitatea Suceava a reuşit să ajungă la un acord de principiu cu clubul CSM Oradea, în ce priveşte transferul celor doi jucători, interul stânga Georgică Cântec şi centrul Silvian Vasile Amihăesi. Cei doi sportivi, în vârstă de 21 de ani, care se află în acest moment în pregătire cu naţionala de tineret şi cea de seniori, au ajuns deja la o înţelegere cu oficialii suceveni şi au semnat contracte, dar aşteaptă acceptul clubului pentru ca transferul să fie complet. Directorul tehnic al sucevenilor, Petru Ghervan a menţionat că mai urmează să discute cu antrenorul orădenilor, Sebastian Tudor.
„Am reuşit să ajungem la o concluzie şi să ne înţelegem asupra detaliilor ce privesc transferul celor doi jucători cu stafful echipei CSM Oradea, dar mai trebuie să discut şi cu antrenorul echipei orădene, cel care va da răspunsul final. Noi am semnat deja contracte cu cei doi jucători, mai ales că ei aveau o clauză în contract prin care clubul le dădea voie să plece în cazul retrogradării. Ni s-au părut rezonabile pretenţiile orădenilor, mai exact să-i ajutăm în pregătirea de vară, prin asigurarea tuturor cheltuielilor la Memorialul Mihai Mironiuc, dar şi împrumutarea unui jucător de la noi pentru sezonul următor, când vor juca în divizia secundă”, a declarat directorul tehnic al studenţilor, Petru Ghervan. Acesta a mai adăugat că în aceste zile continuă negocierile cu jucătorii din echipă aflaţi la final de contract, dar nu s-a ajuns încă la un răspuns final la nici unul dintre ei. În acelaşi timp, conducerea echipei a demarat discuţii şi cu alţi jucători din ţară, dar nu va transfera pe nimeni până nu se va clarifica situaţia celor şase handbalişti ai Universităţii.