Formaţia Revine a câştigat joi seară prima ediţie a Cupei României la minifotbal, competiţie găzduită de Baza Sportivă Ramiro din Burdujeni. În ultimul act al întrecerii, echipa pregătită de Ilie Trandafir a dispus cu scorul de 2-0 de marea rivală Railex ODN, obţinând totodată calificarea pentru Turneul final naţional de la Sibiu, care se va desfăşura în perioada 23-26 iunie. În prezenţa unei asistenţe numeroase care a umplut până la refuz tribunele arenei din cartierul Burdujeni, Revine a preluat rapid conducerea graţie golului marcat de Mihai Guriţă. Până la pauză Victor Romaşcan avea să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor, astfel că cei de la Revine au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. În partea secundă fotbaliştii de la Railex ODN au încercat să forţeze mai mult în ofensivă, însă eforturile lor au fost dejucate cu calm de experimentatul trio defensiv advers alcătuit din Mitică Botezatu, Ovidiu Ciobanu şi Dorel Bernard. Jucându-se în acest mod, tot Revine a ratat cele mai clare ocazii, pe contraatac, prin Bogdan Tudoreanu, Nae Grosu şi Mihai Guriţă.
Railex ODN – Revine 0 – 2 (0 – 2)
Au marcat: Guriţă, Romaşcan
Au evoluat formaţiile:
Railex ODN: Tipa – D. Haraga, Fl. Haraga, Stan, Ungureanu, Luca. Au mai evoluat: D. Cazacu, I. Cazacu, Sidoriac, Pânzariu.
Revine: Botezatu – Ciobanu, Bernard, Romaşcan, Tudoreanu, Guriţă. Au mai evoluat: Grosu, David, Siminiceanu, Baltă, Trandafir.
Arbitru: Marius Antonescu
Adistal Iţcani s-a impus în finala mică
Finala mică a Cupei României s-a încheiat cu o mare surpriză, Adistal Iţcani izbutind să învingă cu scorul de 6-4 pe Interconti, o formaţie mult mai bine cotată pe plan local. Susţinuţi de un grup gălăgios de suporteri, fotbaliştii de la Adistal au condus în permanenţă pe tabela de marcaj, având la un moment dat chiar un avantaj de patru goluri. Punctele învingătorilor au fost marcate de Teodor (2), Filip, Ciocan, Costeniuc şi Musteaţă, în vreme ce pentru Interconti au punctat Crăciun (3) şi Afloarei.
În cadrul festivităţii de premiere, primelor trei clasate Revine, Railex ODN şi Adistal Iţcani le-au fost înmânate diplome, medalii şi cupe, oferite de Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Suceava.
Interconti – Adistal 4 – 6 (1 – 3)
Au marcat: Afloarei, Crăciun (3) – Teodor (2), Filip, Ciocan, Costeniuc, Musteaţă
Au evoluat formaţiile:
Interconti: Vornicu – Nacu, Tcaciuc, Afloarei, Moşuc, Crăciun. A mai jucat Magdalena.
Adistal: Sofian – G. Neamţu, Musteaţă, Teodor, Costeniuc, Filip. A mia jucat A. Ciocan.
Arbitru: Marius Antonescu
( 4 iun 2011, 11:44:38
Comentariu scris de: IONUT,
IN ZIARUL LOCAL AL SUCEVEI “CRAI NOU “ DIN DATA DE 28 IUNIE 2010 LA SPORT AM CITIT ARTICOLUL “NOUL REGULAMENT DE DESCIPLINA A AJF SUCEAVA” CA SPORTING SUCEAVA S-A FORMAT DIN FUZIUNEA DINTRE VIITORUL ARBORE SI SPORTING SUCEAVA SI DACA E ASA ARE SPORTING VOIE SA MEARGA LA BARAJ ?