Grupările de Liga a IV-a Florconstruct Pătrăuţi şi Minerul Iacobeni au ieşit victorioase din semifinale şi s-au calificat în ultimul act al Cupei României la fotbal – Faza judeţeană. În prima semifinală, Florconstruct Pătrăuţi s-a impus cu scorul de 3-2 la Putna, după un meci foarte disputat. Artizanul victoriei oaspeţilor a fost atacantul Chiş, autor al unei triple, în vreme ce pentru Bradul au punctat Roman şi Schipor.
În cel de-al doilea meci al zilei, Minerul Iacobeni a câştigat cu scorul de 6-5, după lovituri de departajare, pe terenul formaţiei Sporting Buneşti. La finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal 2-2, cu goluri marcate de Beclea şi Cr. Munteanu, respectiv Bostan şi R. Ivan.
Finala ediţiei 2010-2011 a Cupei României se va juca în ziua de 12 iunie cu începere de la ora 17.00, cel mai probabil pe stadionul Areni.