Ultima etapă a Ligii Naţionale de Handbal nu a adus şi vacanţa pentru sportivii de la Universitatea Suceava. Începând de mâine, handbaliştii suceveni intră în focurile Cupei României, competiţie găzduită anul acesta de oraşul Drobeta Turnu Severin.
Deşi la începutul sezonului şi-au propus să ajungă în finala Cupei României, obiectivul studenţilor s-a schimbat între timp, şi asta pentru că ocuparea locului trei în campionat le asigură participarea într-o cupă europeană. Pe deasupra, din lot vor lipsi şi doi jucători accidentaţi, Adi Mitrea şi Cristian Bursuc.
„În primul meci vom întâlni formaţia din Bacău, care îşi joacă ultima şansă de a prinde Europa. Pentru ei e un meci de totul s-au nimic, iar dacă ne gândim că în semifinale ar urma să întâlnească Odorheiul, e foarte clar că au drum liber spre finală şi spre un loc în Cupa Cupelor. Pentru noi nu ar fi o tragedie să nu ne calificăm în faza superioară a Cupei României, dar vom aborda meciul cu Bacăul doar cu gândul la victorie”, a arătat Petru Ghervan, directorul tehnic al CSU Suceava.
Formaţia antrenată de Leonard Bibirig a plecat spre locul de disputare a competiţiei astăzi dimineaţă, iar în această seară ar urma să efectueze un antrenament de acomodare cu sala de la Drobeta Turnu Severin.
Jocul cu Ştiinţa Bacău va deschide programul competiţiei şi va începe la orele 16.00, urmând a fi transmis în direct pe Digi Sport.
Programul Cupei României:
Sferturi de finala, miercuri, 25 mai:
ora 14.00: Universitatea Suceava – Ştiinţa Bacău
ora 16.00: HC Odorhei – Pandurii Târgu Jiu
ora 18.00: HC Caraş Severin – “U” Transilvania Cluj
ora 20.00: HCM Constanţa – CSM Satu Mare
Semifinale, joi, 26 mai:
ora 17.30: Câştigătoare sfert 1 – Câştigătoare sfert 2
ora 19.30: Câştigătoare sfert 3 – Câştigătoare sfert 4
Finala, vineri, 27 mai:
ora 20.00: Câştigătoare semifinala 1 – Câştigătoare semifinala 2