Tineri rugbişti under 17 de la CSŞ Gura Humorului au făcut un pas important spre finala Campionatului Naţional, după ce în al doilea şi cel mai important meci din grupe au reuşit să se impună în faţa principalei contracandidate la finala pentru locurile 1 – 2, Farul Constanţa, scor 12 – 7. Deşi au fost conduşi cu 0 – 7 după un eseu transformat, humorenii pregătiţi de Florin Nistor au reuşit imediat egalarea, tot cu o încercare pe care au şi transformat-o, iar pe final de joc au dat lovitura prin Daniel Plai, care a marcat eseul victoriei, scor 12 – 7. Astăzi, în ultimul meci din grupă, humorenii vor întâlni ultima clasată, CSŞ Tecuci într-un meci pe care dacă-l câştigă îşi vor asigura un loc în finala mare, cel mai probabil adversar fiind Steaua Bucureşti.