Cu datorii salariale de câteva luni faţă de jucători, echipa de handbal a Universităţii Suceava a primit o gură de oxigen, după ce în această lună, principalul finanţator, Primăria Suceava, a mai virat în contul său încă 200.000 de lei. Astfel, în numai o lună şi jumătate, Primăria Suceava a reuşit să vireze echipei de handbal jumătate din suma aprobată pe acest an în Consiliul Local, mai exact 500.000 de lei, bani ce sunt destinaţi exclusiv pentru salariile jucătorilor. Ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Sucevei Ion Lungu a promis că instituţia pe care o conduce va face tot posibilul să plătească întreaga sumă de 1.000.000 de lei, ba chiar să găsească şi venituri suplimentare împreună cu ceilalţi finanţatori, mai ales că Universitatea Suceava va juca din nou, după o pauză de un an, într-o cupă europeană.
„Vreau să felicit echipa de handbal Universitatea Suceava pentru rezultatele foarte bune obţinute în Liga Naţională. În luna mai, Primăria Suceava a mai achitat două miliarde de lei vechi la echipa de handbal, în acest an suma virată fiind de 5 miliarde de lei vechi din cele 10 miliarde de lei vechi aprobate în Consiliul Local. Vom face tot ce putem să dăm toată această sumă şi în măsura în care va mai fi nevoie de bani să încercăm să găsim şi alte posibilităţi legale de finanţare a echipei de handbal, în ideea că este posibil să participe într-o cupă europeană superioară celei din anii trecuţi, astfel încât să reuşim acoperirea cheltuielilor împreună cu ceilalţi parteneri, Consiliul Judeţean, Universitatea Suceava şi sectorul privat”, a declarat ieri, primarul Ion Lungu.
Directorul tehnic al echipei sucevene de handbal, Petru Ghervan, a apreciat faptul că Primăria Suceava a făcut eforturi şi în decurs de numai o lună şi jumătate a dat echipei 50 la sută din suma alocată, acum, când era nevoie mai mare de bani pentru restanţele jucătorilor. Cu cei 500.000 de lei, Clubul Sportiv Universitatea a reuşit să acopere o mare parte din restanţele salariale, în prezent rămânând de achitat drepturile pentru o lună şi jumătate.
Şase din jucătorii importanţi termină contractele în această vară
Ocuparea în premieră a unui loc pe podium în Liga Naţională va fi un rezultat de palmares, dar trecător pentru suceveni, dacă echipa nu va rămâne cel puţin cu jucătorii pe care îi are în prezent. Astfel, în această vară, şase din jucătorii importanţi ai echipei, mai exact cei doi portari, Bogdan Pralea şi Iulian Andrei, dar şi Adi Mitrea, Cristian Adomnicăi, Claudiu Dediu şi Mădălin Ţuţu, sunt la final de contract.
Directorul tehnic al universitarilor, Petru Ghervan, este de părere că nu se poate discuta deocamdată cu aceşti şase jucători, atâta timp cât clubul încă mai are restanţe salariale faţă de ei, dar speră ca până la terminarea Cupei României să se reuşească ajungerea la zi cu drepturile băneşti faţă de jucători.
Mai mult, astăzi va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Universitatea în care se va discuta în primul rând această problemă a restanţelor salariale, a prelungirii contractelor jucătorilor, a eventualelor transferuri, dar şi a bugetului pentru sezonul viitor, când vor fi din nou cheltuieli suplimentare, din cauza participării în cupele europene.
„Nu putem avea discuţii cu jucătorii, decât după ce vom fi cu salariile la zi, lucru care sper să se rezolve până după Cupa României. Sunt sigur că majoritatea vor rămâne, dar trebuie să avem în primul rând ce să le oferim. Sper ca discuţiile de prelungire a contractelor să nu dureze mai mult de o zi şi asta deoarece ne cunoaştem foarte bine cu jucătorii, ştim ce oferte au din alte părţi şi ei ştiu ce le oferim. Totuşi, dacă va pleca cineva va trebui să acoperim găurile rămase, cea mai importantă fiind cea pe postul de pivot, acolo unde suntem deficitari şi acum”, a explicat Petru Ghervan.