După ce sezonul trecut a terminat a patra pe ţară, echipa de minihandbal a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a reuşit şi în acest sezon să intre în lupta pentru o medalie. Cei mai tineri dintre handbaliştii de la LPS Suceava au participat zilele trecute la Cernavodă, la turneul semifinal al Campionatului Naţional de Minihandbal, într-o serie în care au mai fost prezente alte cinci echipe din toată zona Moldovei şi cea a Dobrogei. Handbaliştii suceveni, pregătiţi de Răzvan Bernicu au intrat mai greu în febra competiţiei, dar până la urmă au reuşit să câştige primul meci în compania echipei similare din Constanţa, scor final 10 – 7. În cel de-al doilea meci, sucevenii au pierdut în faţa echipei din Piatra Neamţ, dar au câştigat următoarele două partide, 15 – 14 cu echipa din Galaţi şi 15 – 12 cu cea din Iaşi şi şi-au asigurat astfel calificarea la turneul final, indiferent de rezultatul din ultimul meci cu gazdele de la Cernavodă, partidă pe care au pierdut-o la limită, 18 – 19, cu largul concurs al arbitrilor. La finalul turneului, portarul echipei LPS Suceava, Denis Caunic a fost recompensat pentru evoluţiile sale foarte bune cu titlul de cel mai bun portar al competiţiei. Chiar dacă şi în acest an obiectivul propus a fost calificarea în ultimul act al naţionalelor, antrenorul Răzvan Bernicu speră ca echipa sa să câştige o medalie naţională, mai ales că evoluează în aceeaşi formulă ca şi anul trecut.
Pentru echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava au evoluat sportivii, Ovidiu Cozorici, Claudiu Lăzurcă, Mihnea Bejan, Alexandru Babiuc, Robert Chirilă, Valentin Popa, Eduard Cazacu, Călin Croitor, Lucian Rusu, Vlad Berariu, Fabian Rusu, Denis Caunic, Rusu Lucian şi Vlad Niculica.