Aflată în acest moment pe locul trei în Liga Naţională, echipa de handbal a Universităţii Suceava mai are două examene până la îndeplinirea obiectivului, mai exact clasarea în primele cinci echipe şi în consecinţă o nouă participare în cupele europene, a treia din istoria clubului. Prima confruntare pentru studenţi va fi mâine seară, de la orele 18.00, pe terenul celor de la Steaua Bucureşti, într-un meci ce va fi transmis în direct pe Digi Sport. Deşi steliştii s-au salvat în acest retur de la retrogradare, partida este una mai grea decât pare pentru elevii lui Leonard Bibirig şi Stelian Bursuc şi asta deoarece bucureştenii au reuşit să obţină câteva rezultate aproape surprinzătoare, învingând a patra clasată UCM HC Caraş-Severin, CSM Bucureşti, dar au făcut şi o repriză foarte bună cu campioana din Constanţa, cu care a luptat de la egal la egal. Dacă nu vor trata meciul de la Steaua cu maximă seriozitate, universitarii pot să aibă surprize, aşa cum au avut în meciul tur de la Suceava, când au câştigat la limită. Pentru a spera la o clasare în premieră pe locul trei în Liga Naţională, sucevenii au nevoie de minim trei din cele patru puncte puse în cele două jocuri ce au mai rămas din acest sezon, cel cu Steaua şi cel de acasă, cu Poli Timişoara. Din păcate, şi la acest meci de la Bucureşti, Cristian Bursuc va lipsi din lot, el fiind în continuare la recuperare, semne de întrebare existând şi la căpitanul Adrian Chiruţ cel care face recuperare în fiecare luni la Târgu Mureş şi câteva zile după tratament nu se poate antrena alături de colegi.
„Trebuie să tratăm acest meci cu maximă seriozitate, deoarece Steaua este Steaua şi nu ne permitem să greşim acum la final. Pentru a câştiga acest meci trebuie să ne mobilizăm foarte bine şi să nu facem greşeala de a trata de sus adversarul, deoarece pot apărea surprize. Chiar dacă este la tratament sper ca Adrian Chiruţ să joace şi spun asta deoarece mă bazez pe experienţa sa şi dorinţa de victorie de care a dat dovadă până acum”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
În lupta pentru un loc de cupele europene, Ştiinţa Bacău a pierdut un pas important, după ce într-o etapă restantă disputată în această săptămână a pierdut în faţa ultimei clasate, CSM Oradea, echipă ce va retrograda în acest sezon.
Clasamentul Ligii Naţionale de Handbal
1. HCM Constanţa 24 21 1 2 820 – 670 43
2. HC Odorhei 24 17 2 5 736 – 675 36
3. CS Universitatea Suceava 24 17 0 7 750 – 663 34
4. UCM HC Caraş-Severin 24 15 2 7 719 – 673 32
5. Univ. Transilvania Cluj 24 15 1 8 712 – 653 31
6. Ştiinţa Mun. Dedeman Bacău 24 15 0 9 689 – 648 30
7. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 24 14 2 8 729 – 702 30
8. CSM Satu Mare 24 12 2 10 742 – 730 26
9. CSM Bucureşti 24 8 1 15 693 – 751 17
10. Dinamo Municipal Braşov 24 7 2 15 642 – 694 16
11. CSA Steaua Bucureşti 24 6 2 16 677 – 733 14
12. Univ. Poli. Municipal Timişoara 24 6 1 17 643 – 694 13
13. HC Minaur Baia Mare 24 4 1 19 620 – 749 9
14. CSM Oradea 24 2 1 21 672 – 809 5
(12 mai 2011, 20:47:32