Cu o singură victorie în acest campionat al eşalonului secund şi patru înfrângeri, echipa locală de rugby CSM Bucovina Suceava are mâine un nou meci dificil, de această dată pe terenul echipei bucureştene CSO Pantelimon. Deşi sunt despărţite în clasament de numai un punct, având ambele câte o victorie, gazdele se anunţă favorite în această confruntare, datorită parcursului din acest campionat, unde chiar dacă au pierdut în faţa Bârladului, Iaşiului şi Buzăului, au cedat foarte greu punctele puse în joc, în comparaţie cu sucevenii, care au pierdut la scor în faţa primelor două echipe. Şi de această dată, antrenorul Constantin Vlad va fi nevoit să trimită în teren o echipă foarte tânără, cu jucători în jurul vârstei de 20 de ani, din care vor face parte doar patru dintre jucătorii experimentaţi, patru dintre ei rămânând acasă, Bursuc din cauza problemelor profesionale, iar Ştefăniţă Rusu, Nichiforiuc şi Ţurcanu, din cauza accidentărilor.
„Va fi destul de greu în faţa unei echipe care a pierdut greu în faţa favoritelor la promovare, care are în componenţă câţiva jucători valoroşi, dar şi mulţi sportivi de perspectivă, care au jucat anul trecut finala naţională la juniori I şi au fost la loturile naţionale. Noi ne vom deplasa cu un lot format în majoritate din jucători foarte tineri, sub 20 de ani, care au nevoie de experienţă, şi asta doar prin jocuri se capătă. Deoarece mulţi dintre ei sunt veniţi de două – trei luni de zile la echipă şi nu-i cunosc încă prea bine, vom încerca în continuare să găsim o formulă de joc, şi de aceea vor intra în teren şi sportivii care nu au jucat foarte mult la seniori”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că nu a riscat să-i ia la Bucureşti şi pe cei trei titulari accidentaţi, deoarece va avea nevoie de ei în următoarele două meciuri, ambele pe teren propriu, cu Braşov şi Buzău, întâlniri pe care sucevenii sunt obligaţi să le câştige, pentru a mai spera la rămânerea în Divizia Naţională.
Clasamentul Diviziei Naţionale
1. CS Poli Agro Iaşi 4 4 0 0 166-23 4pt bonus 20
2. RC Bârlad 5 4 0 1 183-115 4 20
3. CS Ştiinţa Petroşani 4 3 0 1 154-40 4 16
4. RC Stejarul Buzău 5 2 0 3 116-162 2 10
5. CSO Pantelimon 4 1 0 3 124-112 1 5
6. CSM Suceava 4 1 0 3 55-164 0 4
7. CFR CSU Braşov 4 0 0 4 35-217 0 0
( 8 mai 2011, 09:00:24